Oltenii, ca mieii la tăiere în Germania

0
434

Corigentă în campionat, Craiova a pretins că se poate revanşa în cupele europene. “E o bucurie să jucăm astfel de meciuri” spunea Mangia, dar se pare că discursul său public n-a avut efect în vestiar, fiindcă olteni n-au jucat fotbal în Germania de est. Echipa lui a fost una italiană, a avut un şut pe poartă şi un gol, dar a trăit sub asediu şi ploaie 90 de minute în faţa lui Leipzig. Echipa de 300 de milioane de euro n-a aliniat nici un sfert din această sumă din primul minut cu oltenii, dar n-a fost nevoie, fiindcă băieţii lui Mangia erau speriaţi de bugetul adversarilor când s-au urcat în avion. Italianul a încercat să surprindă, dar nici măcar fanii olteni n-au înţeles schimbările din primul 11. Bancu a jucat mai sus, dar în tot în stânga, adică pentru a betona flancul, nu în dreapta, pentru a suprinde în careul advers. Acolo unde oltenii au călcat abia în repriza secundă, când Mitriţă n-a ajuns la o minge. Nesigur de la începutul stagiunii, Gardoş a pierdut primul 11, Kelic şi-a reluat locul în centrul defensivei, iar Donkor a apărut în dreapta, în locul gafeurului Popa. Mihăilă şi Mitriţă au ocupat poziţii ofensive numai teoretic, fiindcă Universitatea nu a ajuns în jumătatea adversă nici când degaja în disperare mingile care-i survolau careul. Mangia a trebuit să-l schimbe pe Mihăilă din prima parte, dar înlocuitorul, Raul Baicu, nu jucase până atunci nici măcar în Liga I şi era greu să facă el diferenţa. În primul sfert de oră, nemţii, lipsiţi de oamenii de la Cupa Mondială, Werner, Forsberg şi Poulsen, puteau repeta scorul din meciul cu Hacken, 4-0, dar nici oltenii nu au înţeles cum au scăpat de ruşine. Mai târziu i-a ocrotit şi Pigliacelli, dar spre final din puzderia de ocazii ale gazdelor au mai rezultat două goluri. Leipzig a deschis scorul din fază fixă, Konate, deviind imparabil, iar Craiova a fost mulţumită cu handicapul minim până când Cunha a majorat diferenţa, în minutul 77, după o situaţie din care nemţii mai rataseră de multe ori până atunci, făcând şah-mat defensiva Craiovei. Oaspeţii n-au avut reacţie, iar Yusuf Poulsen a marcat şi el pentru un rezultat mai apropiat de ce se întâmplase pe teren. Oltenii s-au remarcat numai pentru cei 300 de fani care au cântat tot meciul pe RB Arena, iar la ultima fază au îndrăznit să pătrundă în careul advers şi au făcut-o cu folos, fiindcă Martic a marcat pentru un rezultat decent. A fost primul gol al Craiovei în cupele europene după 18 ani, de când Cornel Papură înscria împotriva macedonenilor de la Pobeda Prilep. Alb-albaştrii au scăpat cu o diferenţă umilitoare, dar nu sunt speranţe pentru returul din Bănie, fiindcă diferenţa dintre echipe e mare, dar nu atât de mare pe cât a fost frica oltenilor de colosul german, care nici măcar nu şi-a aliniat la start cei mai buni jucători. Doar Pigliacelli şi Donkor s-au ridicat cât de cât la nivelul pretenţiilor, dar vorbim de doi jucători de apărare…

 

RB Leipzig – Universitatea Craiova 3-1

Au marcat: Konate 25, Cunha 77, Poulsen 87 / Martic 90+3.

Leipzig: Mvogo – Klostermann, Konate, Orban (61 Forsberg), Saracchi – Kampl, Ilksander, Demme, Bruma (61 Sabitzer) – Augustin (75 Poulsen), Cunha. Antrenor: Ralf Rangnick.

U Craiva: Pigliacelli – Donkor, T. Ferreira (79 Fedele), Kelic, Briceag – Martic, Cicâldău, Mateiu, Bancu – Mihăilă (26 Baicu), Mitriță (85 Markovic). Antrenor: Devis Mangia.