S-a finalizat examenul naţional pentru ocuparea posturilor de director, respectiv adjunct, dar multe posturi de conducere au rămas neocupate, ceea ce a dus la o nouă metodologie de ocupare a funcţiilor respective. Candidaţii trebuie să treacă printr-un interviu din tematica stabilită, iar în Dolj sunt vacante 13 funcţii de „plin” şi şase de „adjunct”.
Până pe data de 17 august, cadrele didactice înscrise în Registrul naţional al experţilor în management educaţional, interesate de ocuparea, cu prioritate, în anul şcolar 2017-2018, prin detaşare în interesul învăţământului a unei funcţii de director sau director adjunct rămasă vacantă, după concurs, la o unitate de învăţământ, depun la Inspectoratele Şcolare Judeţene opţiunea în scris, cu precizarea instituţiei în cauză şi a funcţiei alese. Cei interesaţi vor susţine un interviu în faţa unei comisii constituite din trei membri ai Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în cadrul căruia vor prezenta planul operaţional, pentru unitatea unde au aplicat, fiindu-le testate cunoştinţele în ceea ce priveşte legislaţia şcolară, raportată strict la nivelul şi specificul unităţii de învăţământ.
La nivelul fiecărei structuri teritoriale de învăţământ pot fi constituite mai multe comisii de evaluare a interviului, durata acestuia fiind de maximum 20 de minute, punctajul minim de promovare fiind de 21 de puncte dintr-un total de 30. Cu ocazia susţinerii probei respective, candidaţii vor prezenta, în format tipărit, un exemplar al planului operaţional pentru 2017-2018. În situaţia în care, în urma interviurilor, mai rămân funcţii disponibile, vor fi aplicate mai multe criterii de selecţie: cadre didactice participante la examenele anterioare, declarate admise; cele care au promovat, în iulie – august 2017, cel puţin două probe; candidaţi care au trecut de minimum o probă în vara acestui an; cei care, în sesiunea de anul trecut, au acces la minimum două examinări. Detaşarea în aceste funcţii se va face până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârşitul anului 2017-2018. Toate aceste reglementări sunt stipulate în Nota nr. 1836/04.08.2017 a Ministerului Educaţiei Naţionale.
La Dolj, posturi de conducere pentru 21 de unităţi de învăţământ
Prevederile legale vor fi respectate şi în judeţul Dolj. „Metodologia va fi urmată întocmai, astfel că, până pe 17 august, candidaţii trebuie să depună cererile. Pe 18 august va fi afişată, la avizier şi pe site, programarea pe zile şi pe ore, la fiecare comisie a cadrelor didactice care au depus opţiuni în vederea ocupării funcţiilor disponibile. În perioada 21-22 august acestea vor susţine interviul, în faţa comisiilor”, a precizat prof. Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
În judeţul Dolj sunt vacante 13 posturi de director (Şcolile Gimnaziale din Bulzeşti, Cerăt, Damian – comuna Sadova, Gângiova, Gighera, Greceşti, Izvoare, Lipovu, Seaca de Câmp, Tălpaş, Teslui, Liceul Adventist, respectiv Seminarul Teologic „Sf. Grigorie Teologul”, ambele din Craiova) şi şase de „adjunct” (Şcolile Gimnaziale din Sadova şi Filiaşi; Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” din Băileşti, Liceul Teoretic „Gh. Vasilichi” din Cetate, Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova şi Liceul Teoretic „George Şt. Marincu” din Poiana Mare).