Un jandarm doljean, adevărat salvator

0
693

Marius este jandarm la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) “Mihai Bravul” Dolj și a intervenit, în după amiaza zilei de luni, 08 iulie,  pentru a acorda ajutor unui bărbat. Evenimentul a avut loc lângă Judecătoria Craiova.

În data de 08 iulie, în jurul orei 14.25, în timp ce se afla în serviciul de pază în zona exterioară a Judecătoriei Craiova, a auzit, dinspre parcarea obiectivului, un zgomot, ca și cum o persoană s-a prăbușit. S-a apropiat și a observat un bărbat căzut între două mașini parcate, care sângera la nivelul feței. “Colegul nostru a acționat imediat, a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru a solicita ajutor specializat, a adus apă și a rămas alături de bărbat, care era conștient și cooperant, până la sosirea echipajului medical care l-a preluat. Felicitări, Marius, pentru modul în care ai gestionat această situație! Pentru a avea cunoștințele necesare în domeniul primului-ajutor de bază, personalul operativ al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj a participat la cursuri de pregătire organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, care au constat atât în pregătire teoretică, cât și practică”, a precizat lt.col. Ionuţ Ţapu, purtător de cuvânt al IJJ Dolj.