Euro Under21: Anglia după 39 de ani

0
304

Unicul gol al finalei intense, între reprezentativele Spaniei şi Angliei, disputată la Batumi (Georgia) în faţa a 18.498 spectatori, a fost marcat (min. 45+4) de Curtis Jones, jucătorul lui Liverpool, la o lovitură liberă executată de Cole Palmer, jucătorul lui Manchester City. Cam norocos… dar gol. Şi astfel, englezii câştigă după 39 de ani trofeul, pe care şi-l mai adjudecaseră în 1984, tot după o finală cu Spania. O particularitate a echipei engleze: n-a primit gol în cele 6 partide disputate şi performanţa este inedită şi incredibilă. În repriza secundă „La Rojita” a dominat cu autoritate şi a creat multe ocazii, dar portarul englez James Trafford (20 ani, 1,92 m) jucătorul lui City, împrumutat din iarna 2022 celor de la Bolton (D3) a fost imbatabil. Va fi cedat noii promovate Burnley, pentru 22 mil. euro. El a apărat, în ultimul minut al prelungililor (90+6) un penalty acordat, în urma intervenţiei VAR, pentru un fault comis de Levi Colwill asupra lui Abel Ruiz, atacantul lui Braga şi căpitanul echipei Spaniei. A apărat şi reluarea lui Aimar Oroz, devenind eroul partidei. Spania rămâne echipa cea mai titrată ca număr de trofee. Arbitrul norvegian Aspen Eskas a eliminat 2 antrenori secunzi şi 2 jucători, câte unul de la fiecare echipă, Antonio Blanco şi Morgan Gibbs-White.