Summitul NATO de la Varşovia: Barack Obama cere coeziune după Brexit!

0
166

ObamaCei 28 de şefi de stat şi de guvern din NATO s-au întâlnit, pentru două zile – vineri şi sâmbătă – la Varşovia, într-un context geopolitic definit ca volatil. La ordinea zilei, obiective clare: întărirea apărării pe flancul estic, după repetate agresiuni ale Rusiei. În al cărei „colimator” se află şi România, după instalarea scutului anti-rachetă de la Deveselu, în luna mai a.c., de către NATO. După cum se ştie, reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată şi în deplasarea de la Atena, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a ameninţat direct România cu represalii. Presa rusă s-a pus în mişcare şi „războiul rece” s-a reinstalat. Mesajul adresat Rusiei lui Vladimir Putin, de la Varşovia, s-a vrut unul clar. Instalarea scutului anti-rachetă pe teritoriul european, Polonia şi România, urmată de deplasarea unor efective militare, 4 batalioane, sub comanda NATO pe teritoriul ţărilor baltice şi al Poloniei, organizarea de exerciţii militare comune reprezintă un semnal serios cu simbolistica lui. După anexarea Crimeei, în luna martie 2014, destabilizarea subsecventă a Ucrainei şi ajutorul dat regimului lui Bashar al-Assad în lichidarea rebelilor sirieni, nimic nu mai este ca înainte. Resetarea propusă în 2009 de Casa Albă, pentru întoarcerea paginii şi stabilirea de noi relaţii cu Moscova, este definitiv revolută. Intervievat recent de revista „The Atlantic”, Barack Obama l-a considerat pe şeful de la Kremlin drept un lider de plan secund în fruntea unei puteri diminuate. Numai că mandatul lui Barack Obama se încheie în curând. Mai clar, dacă în Ucraina NATO nu a putut, nici politic nici juridic interveni, ţara nefiind membră a Alianţei atlantice, în schimb alta este situaţia ţărilor baltice sau a ţărilor din flancul estic. Rusia este un actor slab în plan economic, militar, ideologic. Pentru a compensa ea riscă, mărind artificial nivelul de risc ce poate conduce la acţiuni imprevizibile cu consecinţe potenţial grave. Dar pentru moment situaţia este controlabilă şi summit-ul NATO de la Varşovia, unde chestiunea strategiei occidentului vizavi de Moscova chiar s-a discutat, s-au căutat alte soluţii, şi una dintre ele este aceea de a nu fi exacerbate tensiunile. Între fermitate şi pragmatism există, întotdeauna nuanţe. La Berlin, unde se spune că Angela Merkel şi Frank-Walter Steinmeier nu vorbesc aceeaşi limbă, chiar este acreditată teza că „securitatea în Europa nu este posibilă decât cu Rusia şi nu contra ei”. La Varşovia, în schimb, după venirea la putere a partidului Dreptate şi Justiţie, conservator, dar şi naţionalist, „se crede mai mult în NATO decât în UE”. Lucrurile rămân sensibile şi orice abordare trebuie să ţină seama de ele. Summit-ul NATO la nivel de şefi de stat şi de guvern, de la Varşovia, este unul istoric. Prin vocea preşedintelui român, Klaus Iohannis, parteneriatul NATO – UE s-a cerut să fie amplificat în vederea combaterii ameninţărilor de tip hibrid şi a terorismului, pentru dezvoltarea capacităţilor de luptă împotriva ameninţărilor cibernetice, implicarea NATO în gestionarea valurilor de imigraţi din Europa ş.a.m.d. După summit-ul NATO de la Varşovia, o reuniune a Consiliului NATO-Rusia (COR) este prevăzută la 13 iulie a.c. la Bruxelles. De la crearea Consiliului NATO-Rusia (2002), în ideea de a face din Rusia un veritabil partener strategic, a trecut multă vreme. Acum obiectivele sunt limitate. Se conservă doar un canal de comunicare şi negociere pentru evitarea rupturii. Moscova a criticat, ieri, vehement instalarea unui scut în Coreea de Sud, la frontiera cu Coreea de Nord, estimând că există riscul deteriorării echilibrului din regiune, cu consecinţe iremediabile. Să nu omitem că Barack Obama a cerut coeziune după Brexit, o ieşire „ordonată” a Marii Britanii din UE şi ranforsarea legăturilor între Europa şi NATO pentru a face faţă terorismului şi „ameninţării” ruse. Brexitul, cu perioada de incertitudine deschisă în Europa, dar şi pentru economia mondială, creează un set de probleme nu uşor de surmontat. Încât preşedintele american a reiterat că Alianţa transatlantică trăieşte poate momentul său cel mai important de la sfârşitul războiului rece.