Nişte bogaţi, deloc prea cinstiţi, care au condus fotbalul Europei şi al lumii!

0
845

De la 8 iunie şi până la 22 iunie, pe rolul Tribunalului penal federal elveţian, din Bellinzone, se află dosarul –intens mediatizat- în care apar ca inculpaţi ex-preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Sepp Blatter şi fostul patron al Uniunii asociaţiilor europene de fotbal (UEFA), Michel Platini, ambii bănuiţi de escrocherie, gestiune neloială, abuz de încredere şi fals în înscrisuri. Ancheta penală a Ministerului public al confederaţiei helvete vizează un vărsământ controversat, efectuat în februarie 2011, de 2 milioane franci elveţiei, efectuat de Sepp Blatter în favoarea lui Michel Platini, care a dus la ieşirea din scena fotbalului şi a unuia şi a celuilalt. Pentru procurorul federal Thomas Hildebrand care a condus ancheta nu există vreo îndoială că Michel Platini, fost star al reprezentativei de fotbal a Franţei, triplu câştigător al Balonului de Aur, a beneficiat de un avantaj pecuniar cu titlu de creanţă, care n-a existat în realitate şi la care n-avea dreptul. Potrivit procurorului de caz este vorba de o dublă îmbogăţire nelegitimă a francezlui. Hildebrand n-a luat în considerare versiunea oferită de Blatter şi Platini după deschiderea anchetei la 24 septembrie 2015, conform căreia plata retro s-a făcut ca o modalitate retro de decontare a unui acord oral din 1998, prin care Blatter s-ar fi angajat să verse un milion de franci elveţieni anual francezului pentru activitatea de consilier tehnic al preşedintelui FIFA (1998-2002). Numai că în perioada menţionată, deci atât cât a funcţionat în calitatea de consilier al lui Blatter, Michel Platini a fost remunerat anual cu 300.000 de franci elveţieni. Şi pentru asta există probe de netăgăduit. Autorităţile helvete îl bănuiesc pe Sepp Blatter (86 ani) de vărsarea celor 2 milioane de franci lui Michel Platini (66 ani) pentru ca acesta să nu se prezinte, ca potenţial contracandidat la preşedinţia FIFA. Numai că Michel Platini a vrut… să-l ţepuiască, cum se spune în folclor. La prima înfăţişare –ieri- apărarea şi acuzarea s-au confruntat pe chestiuni preliminare, scrie cotidianul helvet Blick. Astfel, Lorenz Erni, avocatul lui Sepp Blatter, a solicitat ca FIFA să fie exclusă din procedură, ca parte civilă, întrucât nu există o decizie juridică expresă care să permită constituirea ca parte civilă a instanţei mondiale a fotbalului împotriva unui fost preşedinte. La rândul său, FIFA prin avocatul Catherine Hohl Chirazi, a pledat pentru respingerea solicitării, menţionând că este clar, ca lumina zilei, că FIFA, ca parte lezată, are dreptul să se constituie în parte civilă. Dominic Nellen, avocatul lui Michel Platini, a contestat competenţa Tribunalului penal federal şi a întrebat ce s-a întâmplat cu ancheta contra ex-procurorului federal Michel Lauber care s-a întâlnit cu Giani Infantino. Atât Ministerul public al confederaţiei cât şi reprezentantul FIFA au declarat că ancheta respectivă nu are nici o legătură cu acuzaţia de vărsare de 2 milioane de franci elveţieni. Erni a reproşat colegilor din MPC şi FIFA că n-au cunoştinţe juridice de bază şi ar eşua la un examen de avocat. Completul s-a retras pentru deliberare pentru chestiuni preliminare. Să mai amintim şi faptul că Michel Platini, în calitatea sa de vicepreşedinte FIFA (fiind preşedintele UEFA), a fost implicat în atribuirea atât de discutată a CM 2022… Qatarului, dar complicaţiile erau enorme. Şi acum câteva date: 25 septembrie 2015 –deschiderea unei anchete contra Sepp Blatter; 8 octombrie 2015 –Blatter şi Platini suspendaţi pentru 90 de zile; 21 decembrie 2015 –şi Blatter şi Platini suspendaţi pentru 8 ani; 9 noiembrie 2016 –sancţionarea lui Platini redusă la 4 ani; 11 decembrie 2019 –FIFA cere rambursarea sumei vărsate lui Platini; 5 aprilie 2022 –Platini depune plângere contra lui Infantino pentru trafic de influenţă activă. Ceea ce ştim este că „afacerea” a generat căderea ambilor înalţi oficiali ai fotbalului mondial şi european, sugerând cât se poate de clar nereguli imense, despre care s-a scris în presa lumii, atât la FIFA cât şi la UEFA. Dosarul aflat pe rol acum va pune capăt unei istorii cenuşi, cu intrigi, lucrături subterane, corupţie la sediile FIFA şi UEFA. În dreptul elveţian, escrocheria simplă este pedepsită cu 5 ani închisoare sau plata pecuniară a unei sancţiuni dictate de instanţa de judecată. Verdictul este anunţat pentru 8 iulie.