Ion Prioteasa, senator de Dolj: „PSD la guvernare, înseamnă fonduri pentru fermieri şi susţinerea producătorilor români din domeniul agro-alimentar”

0
750

Săptămâna trecută, au fost aprobate de către Comisia Europeană fonduri în valoare de 300 de milioane de euro pentru susţinerea investiţiilor din agricultură. Este vorba de granturi şi micro-granturi pentru capital de lucru, destinate finanţării afacerilor din agricultură şi industria alimentară, parte a programului ”Sprijin pentru România”. La această sumă destinată sprijinirii fermierilor se adaugă suma de 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România.

Vreau să remarcaţi intervalul foarte scurt dintre momentul anunţării publice a actului normativ, 30 aprilie şi cel al aprobării de către Comisia Europeană 24 Mai. Acest lucru arată că echipa social-democrată d ela ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a făcut treaba.

De la finalul lunii mai, fermierii pot aplica pentru microgranturi de până la 5000 de euro. Aceşti bani sunt pot fi accesaţi pentru ieşirea din dificultate sau din incapacitate de plată de către fermierii şi producătorii agricoli.Cel mai târziu la finalul lunii iunie vor începe să intre în conturile solicitanţilor şi banii din granturi.

În acelaşi timp, în această perioadă se pregătesc noi ajutoare consistente pentru fermierii români. Ministrul PSD al Agriculturii a pledat convingător, la Bruxelles, în faţa Consiliului AgriFish şi a obţinut susţinerea omologilor săi din Uniunea Europeană pentru propunerea sa privind actualizarea preţurilor în proiectele derulate din fonduri europene. Prin urmare, Consiliul trimite această propunere Comisiei Europene, fiind de aşteptat o decizie favorabilă, de care depind mii de proiecte ce vizează dezvoltarea satului românesc. Adrian Chesnoiu a explicat că este nevoie de o actualizare şi suplimentare a sumelor disponibile pentru acoperirea diferenţelor de preţ rezultate din scumpiri, astfel încât proiectele din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală să poată fi finalizate.

Aşadar, intrarea PSD la guvernare a însemnat deblocarea proiectelor cu finanţare europeană, deschiderea de noi apeluri de finanţare şi creşterea valorii fondurilor dedicate susţinerii fermierilor şi producătorilor români din domeniul agro-alimentar. Rezultatul pe care trebuie să  îl vedem în următorii ani trebuie să fie relansarea capacităţilor de producţie a fermierilor români.