„Dansuri simfonice” de Serghei Rahmaninov, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu

0
802

Stilul enigmatic şi ambiguitatea caracterizează perfect muzica „Dansurilor simfonice” de Serghei Rahmaninov, creaţie ce se va cânta vineri, 10 iunie, ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova. Conducerea muzicală a Orchestrei simfonice va aparţine lui VLADIMIR LUNGU, desemnat „Dirijorul anului” (2013) în Turcia, distincție acordată de Lions Club. În program vor mai fi trei lucrări: „I sospiri” pentru orchestră de coarde, harpă și orgă de Sir Edward Elgar, Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber şi „Moartea Mélisandei” din suita „Pelléas și Mélisande” de Jean Sibelius.

VLADIMIR LUNGU – dirijor

Născut la Chişinău, Vladimir Lungu a fost îndrumat în studiul dirijatului de celebrul maestru ucrainean Mihail Secikin, urmând apoi cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a absolvit dirijatul orchestral și coral la clasele maeștrilor Petre Sbârcea, Florentin Mihăescu, Gheorghe Victor Dumănescu, Cornel Groza. A participat și la cursuri de măiestrie: Academia Bach (prof. Christfried Brödel) sau la cele ținute de Octav Calleya și Emily Freeman Brown. În 2002, Vladimir Lungu devine dirijor al Operei Române din Cluj-Napoca și în următorii cinci ani dirijează în premieră un repertoriu operistic divers: Don Pasquale, Elixirul dragostei, Bărbierul din Sevilla, La Traviata, Bal mascat, Cavalleria rusticana, Paiațe, Evgheni Oneghin, My Fair Lady, O noapte furtunoasă, Capra cu trei iezi.

Între 2007 și 2015, Vladimir Lungu a fost dirijor al Operei de Stat din Mersin (Turcia), din anul 2009, deținând și funcția de director artistic. În această perioadă a dirijat peste 30 titluri de operă, balet și lucrări vocal-simfonice, deopotrivă clasice sau turcești, concerte simfonice și gale de operă. Repertoriul său s-a îmbogățit cu titluri precum Gianni Schicchi, Tosca, Madama Butterfly, La Boheme, Lucia di Lammermoor, Luisa Miller, Carmen, Aleko (primă audiție în Turcia), Abu Hassan, Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Don Quijote, Corsarul, Visul unei nopți de vară, Zorba, Özsoy (prima operă turcă) etc. În perioada 2015-2019, Vladimir Lungu a fost profesor la Conservatorul din Izmir. După o fructuoasă colaborare ca dirijor invitat, în 2019 Vladimir Lungu a devenit dirijor angajat al Operei de Stat din Izmir.

A condus spectacole la Operele din Cluj-Napoca, București, Iași, Constanța, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Istanbul, Antalya, Samsun și a dirijat Orchestra Națională Radio București, orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Chișinău, Iași, Sibiu, Oradea, Izmir, Adana și Eskișehir.

SERGHEI RAHMANINOV

Dansurile simfonice, op. 45 (1940) reprezintă ultima creaţie a artistului, cântecul de lebădă al compozitorului. Muzica – marcată de puternice contraste – este de un intens dramatism. Iniţial, Rahmaninov a dorit să scrie trei piese simfonice mari, diferite caracterial, dar legate în plan ideatic. El le-a şi numit – Ziua, Amurgul şi Miezul nopţii – titlurile sugerând treptele vieţii.