Arhiepiscopia Craiovei organizează Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia, ediţia a XVI-a

0
531

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Sectorul Cultural şi Sectorul Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare ale Arhiepiscopiei Craiovei organizează sâmbătă, 11 iunie 2022, în comuna Turburea din judeţul Gorj, Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia, ediţia a XVI – a. Tema ediţiei de anul acesta are titlul „Rugăciune şi comuniune în viaţa tinerilor”.

Alături de tinerii ortodocşi din Oltenia se va afla Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Printre invitaţi se numără reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratelor Şcolare Judeţene Dolj şi Gorj – Prof. Dr. Iuliana Gheorghe şi Pr. Insp. Neofit Stănciulescu, cadrele didactice cu rezultate deosebite în proiecte destinate tinerilor, coordonatorii şi colaboratorii grupurilor parohiale de tineri.

Cu acest prilej, în dimineaţa zilei de 11 iunie, va fi săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica din Parohia Poiana, urmată de procesiune solemnă de la Sfânta Biserică la locul de punere a pietrei de temelie la noua Mănăstire „Naşterea Maicii Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul”.

În cadrul Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia va avea loc premierea grupurilor parohiale de tineri din Mitropolia Olteniei, care s-au făcut remarcate prin desfăşurarea de proiecte şi activităţi culturale, educative sau sociale, cât şi premierea participanţilor la Olimpiadele naţionale. Grupurile parohiale de tineri premiate vor susţine momente artistice şi vor transmite mesajul lor participanţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din ţară.

În continuarea programului, Părintele Consilier Grigore Vulcănescu va susţine conferinţa „Rugăciune şi comuniune în viaţa tinerilor: Provocările societăţii actuale şi paradigma rugăciunii ca imbold lăuntric în viaţa tânărului creştin. O radiografie teologică”, iar textul din Sfânta Scriptură: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4.13) va fi supus atenţiei de către PC Arhid. Prof. Adrian Lupu.

Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia are în program şi Workshop-ul cu titlul: Importanţa rugăciunii şi comuniunii în viaţa tinerilor, care are ca obiective principale identificarea modalităţilor de participare a tinerilor la viaţa comunităţii parohiale şi conştientizarea importanţei rugăciunii şi a comuniunii în viaţa tinerilor. De asemenea, reprezentanţii grupurilor de tineri vor participa la activităţi de cunoaştere, ateliere de creaţie, jocuri interactive şi recreative sub coordonarea Părintelui Mihail Scorbură.