Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj : “Craiova – Cetate, în linie dreaptă”

0
362


Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a semnat miercuri contractul de aproape 170 milioane lei, finanţat prin POR, pentru modernizarea DJ 552  Craiova-Cetate. Valoarea totală a investiţiei este de 169.355.115,16 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 165.434.908,36 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

cj“Este un proiect extrem de important atât pentru judeţul Dolj, cât şi pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, de acest drum judeţean beneficiind nu doar cei peste 300.000 de locuitori care au acces direct la infrastructura rutieră din zonă, dar şi agenţi economici şi potenţiali investitori, operatori de transport, participanţi la trafic, turişti. Mă bucur că putem finanţa proiecte care vin în sprijinul autorităţilor publice locale prin crearea de condiţii optime pentru dezvoltarea comunităţilor şi a infrastructurii de bază’, a afirmat Shhaideh, citată în comunicat.

“Acum intrăm în linie dreaptă”

           Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a precizat ieri, că în cadrul acestui proiect, care vizează modernizarea a 67,571 km din DJ 552, Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vîrtop – Caraula – Cetate , drum conectat la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), vor fi construiţi şi 21,23 km de piste pentru biciclişti, 14 staţii de autobuz pentru transport public de persoane, precum şi elemente suplimentare destinate creşterii siguranţei rutiere. “Un proiect la care se munceşte de peste 3 ani. Începusem să ne pierdem speranţele. Am dat cred că 5-6 Hotărâri de Consiliul Judeţean. Acum intrăm în linie dreaptă şi aşteptăm ca în zilele următoare să semnăm şi la Craiova acest proiect. După…vom trece la următoarea fază şi anume, licitaţiile. Acest proiect, exceptând Masterplanul de Deşeuri este cel mai mare proiect pe care îl implementează Consiliul Judeţean. Ne dorim o firmă foarte bună şi serioasă, un consorţiu de firme care să poată să lucreze tronsionat, în aşa fel încât să se poată lucra mai repede şi să nu mai avem probleme cu insolvenţa…”, a subliniat Ion Prioteasa.

Avem platformă electronică…

              Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia, a explicat de ce s-a întârziat cu absorbţia de fonduri în exerciţiul 2014-2020 şi ce aşteptări sunt în materie de proiecte europene la nivelul judeţului Dolj. “La Ministerul Dezvoltării se semnează foarte multe proiecte în această perioadă. Vorbim de programul 2014-2020, toată lumea se aştepta ca din 2015-2016 să demareze şi chiar să avem proiecte implementate. Lucrurile nu au stat chiar aşa. Toată lumea s-a concentrat pe încheierea programului trecut şi nu a fost simplu pentru că programul a avut o dinamică extraordinară. În plus, s-a modificat şi legea achiziţiilor publice. A fost destul de complicat şi atunci Guvernul României a fost nevoit să asigure resurse umane şi materiale pentru a se finaliza cu success acele proiecte. Programul 2014-2020 s-a aprobat de către Comisia Europeană în martie 2015. A exista şi un decalaj în acest sens, dar nu suntem o ţară codaşă. Mă deranjează să aud mai mereu la televizor că România pierde fonduri europene. Nu este aşa. Astfel de decalaje au avut şi celelalte state europene. În plus, România a trebuit să asigure o platform electronică. În sfârşit s-a vorbit despre eliminarea birocraţiei şi acest lucru s-a şi întâmplat după cum bine se vede. Beneficiarii noştri depuneau documente pe suport de hârtie, în cutii mari. Şi asta doar la depunere. Nu mai vorbim de documentele care veneau pe parcursul implementării. Această platform ajută la introducerea datelor online şi toată evaluarea se face electronic. Fiind o platformă atât de complexă, sigur ea nu a funcţionat de la început…”, a explicat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională, Marilena Bogheanu.