Timpul a trecut şi iată că Secţia Pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” a ajuns la ultima temă a proiectului “Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, care anunţă mult aşteptata vacanţă de vară a copiilor, motiv pentru care se şi numeşte : Se apropie vacanţa. Pentru colectivul Secţiei pentru Copii şi Tineret este un bun prilej de a evalua proiectul în discuţiile cu cadrele didactice şi copiii, de a rememora temele parcurse, de a evidenţia plusuri şi minusuri în derularea lui. Şi cum adie deja parfum de vacanţă, este o temă la alegerea cadrelor didactice. Fie cântecele, fie poezii, fie filmuleţe, indiferent de alegere, toate vor fi însoţite de o porţie bună de joacă pentru micuţi. <<La final de proiect, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” mulţumeşte tuturor participanţilor pentru seriozitatea cu care s-au implicat în desfăşurarea activităţilor, le urează vacanţă plăcută şi promite să revină în toamnă>> , a precizat Nicoleta Traşcă, purtător de cuvânt în cadrul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.
Program:
Luni, 11 iunie C.N. Fraţii Buzeşti – grădiniţă 9.00 – 10.0
Şcoala nr.30 10.30 – 11.30
Liceul Sportiv P.Trişcu 11.30 – 12.30
Marţi, 12 iunie Grădiniţa nr.41 Elena Farago 9.30 – 10.30
Şcoala cu clasele I-VIII Leşile 10,30 – 11,30
C.N. Elena Cuza 11,30 – 12,30
Miercuri, 13 iunie Liceul de Artă M.Sorescu-grădiniţă 9.00 – 10.00
Grădiniţa nr.21 – structură 10.00 – 11.00
Joi, 14 iunie Şcoala nr.12-structură –Şcoala nr.1 11.00 – 12.00
C.N. Fraţii Buzeşti 12.00 – 13.00
C.N. Carol I 15.30 – 16.30
Vineri, 15 iunie Grădiniţa nr.22 Sfânta Ana 10.00 – 11.00
Gr. Şc. Transport Auto- Grădiniţa nr.3 11.00 –12.00