„Tablouri dintr-o expoziţie”, mâine-seară, la Filarmonica „Oltenia”

0
564
În 1874, Borodin, Rimski Korsakov şi Mussorgski au plâns moartea prietenului lor apropiat, arhitectul Viktor Hartmann, totodată un foarte talentat pictor şi desenator. În amintirea lui, au organizat o expoziţie cu toate desenele şi acuarelele pe care le realizase. Înşiruirea unor tablouri cu teme atât de variate l-a inspirat pe Mussorgski să compună o piesă pentru pian. Partitura purta numele „Tablouri dintr-o expoziţie” şi încerca să transpună în muzică 10 tablouri ale lui Hartmann. Lucrarea i-a adus lui Mussorgski faima internaţională! Poate că şi mai cunoscută decât originalul a devenit orchestraţia cu acelaşi nume realizată de Maurice Ravel. Acesta a transcris partitura pentru o întreagă orchestră în anul 1922. Reorchestrarea lui Ravel a ajuns atât de celebră încât azi mulţi iubitori de muzică o consideră varianta originală compusă de Mussorgski.
Lucrarea „Tablouri dintr-o expoziţie” va putea fi ascultată şi la Craiova, în concertul de mâine, 10 mai, al Filarmonicii „Oltenia”, în interpretarea Orchestrei Simfonice a instituţiei, condusă de dirijorul Eric Lederhandler (Belgia). Programul serii începe la ora 19.00 şi mai cuprinde La Valse şi Concertul în Re major pentru mâna stângă, care o aduce la Craiova pe reputata pianistă Lena Vieru-Conta, apreciată în egală măsură şi pentru talentul de său artist plastic.
  Primul dirijor străin care a fost numit director muzical al unei orchestre simfonice din China, Eric Lederhandler a deţinut acest statut la Orchestra Simfonică Jiangsu (Nanking), până în martie 2014. S-a născut în 1965, în Uccle (Belgia), a studiat pianul la şcoala de muzică, apoi a fost admis la Conservatorul din Bruxelles, unde a studiat clavecinul, muzica de cameră şi a frecventat cursuri complete de compoziţie. De asemenea, a obţinut diploma în specialitatea dirijat cor. În 1992 a înfiinţat Orchestra de Cameră „Nuove Musiche”, al cărei dirijor este în Belgia şi peste hotare.
Lena Vieru-Conta a obţinut un Master în Istoria şi Teoria Artei cu o lucrare despre Paul Klee (1998) şi a susţinut summa cum laude un Doctorat interdisciplinar (muzicologie, istoria şi teoria artei, psihologia percepţiei) în 2004. Este cunoscută şi prin expoziţiile sale de pictură şi artă decorativă din România, S.U.A., Olanda şi Canada. În paralel cu activitatea de pianist şi artist plastic, a predat pian în România, Elveţia şi Canada, ţară în care, între 1989 şi 1997, a desfăşurat o bogată activitate concertistică. În prezent, susţine cursuri interdisciplinare (interferenţe muzică-pictură) la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.