Şofer fugar condamnat la închisoare cu suspendare după ce a accidentat mortal un pieton

0
332

Autorul accidentului mortal petrecut în octombrie 2013, în comuna Bratovoeşti, tânărul, de 28 de ani, din Craiova, care a accidentat mortal un pieton cu un Fiat Ducato şi a fugit de la faţa locului, a fost condamnat, vineri, 6 mai a.c., la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

fugarReamintim că, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2013, puţin după ora 1.00, în comuna doljeană Bratovoeşti s-a petrecut un accident mortal. S-a stabilit că Aurel Ion, de 37 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe marginea dreaptă a părţii carosabile, pe DN 55, dinspre Craiova către Bechet, a fost lovit de o autoutilitară Fiat Ducato. Pietonul şi-a pierdut viaţa, medicii de pe ambulanţa SMURD ajunsă la faţa locului neputând face altceva decât să constate decesul acestuia, iar conducătorul vehiculului a fugit, lăsând maşina acolo. În urma cercetărilor efecuate, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au reuşit să dea de urma autorului accidentului mortal, asta mai ales că autoutilitara Fiat Ducato care l-a lovit pe pieton a fost găsită abandonată, cu capota îndoită şi parbrizul spart, la câţiva metri de locul impactului. Cel care o conducea s-a dovedit a fi Cristian Badea, de 28 de ani, din Craiova. Poliţiştii l-au identificat şi l-au ridicat pentru audieri, pe 13 octombrie 2013 fiind introdus în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere emisă de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Procurorii au decis, o zi mai târziu, să-l prezinte instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, însă Judecătoria Craiova a respins propunerea, astfel că Badea a fost pus în libertate. Procurorii au făcut recurs, astfel că Badea a ajuns în spatele gratiilor pe 17 octombrie, însă a fost eliberat pe 12 noiembrie 2013.

Cercetările şi expertizele în cauză au durat doi ani. Abia pe 12 octombrie 2015 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Cristian Badea a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie. Dosarul a ieşit din camera preliminară în noiembrie 2015, iar la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 6 mai a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa. Craioveanul şi-a recunoscut faptele, a cerut să bedeficieze de prevederile vizând reducerea limitelor de pedeapsă şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi 3 ani închisoare pentru fugă de la locul accidentului, cele două pedepse fiind contopite într-una de 3 ani. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani: „Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare. În baza art. 862 C.pen. de la 1969 stabileşte un termen de încercare de 5 ani”, se arată în hotărârea instanţei. Cât priveşte despăgubirile pentru rudele victimei, acestea vor fi achitate de SC CARPATICA ASIGURĂRI SA, firma la care Badea avea încheiată poliţa de răspundere civilă auto, şi se ridică la 40.000 lei. Hotărârea pronunţată vineri de Judecătoria Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.