Peste 100 de şoferi amendaţi de poliţiştii doljeni de la Rutieră

0
347

rutieraPoliţiştii rutieri doljeni au organizat, la acest sfârşit de săptămână, pe principalele drumuri din judeţ, o amplă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea de către conducătorii auto a regimului legal de viteză instituit pe anumite sectoare de drum. De asemenea, oamenii legii au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi aplicat 107 sancţiuni contravenţionale  în valoare de peste 28.000 lei. Dintre acestea, 37 de  amenzi au fost aplicate unor conducători auto care au circulat cu viteză excesivă, iar alţi 4 şoferi au fost prinşi conducând autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice. „De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 12 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. În cadrul acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe Dragoş D., de 19  ani, din Craiova, în timp ce  conducea un autoturism Skoda, pe strada Dezrobirii, din Craiova  având o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele craioveanului, poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.