S-au împlinit, în această primăvară, 65 de ani de la naşterea şi 10 ani de la dispariţia neaşteptată a unuia dintre cei mai valoroşi poeţi şi intelectuali ai Craiovei, Patrel Berceanu. Secretar literar al Teatrului Naţional (1990-2006), director al Teatrului „Colibri” şi secretar al filialei locale a USR (1994-1996), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al UNITER, Patrel Berceanu a rămas în memoria a numeroşi craioveni, şi nu numai, cu precădere scriitori şi artişti. Viaţa şi opera sa vor fi omagiate de aceştia în cadrul unei reuniuni organizate de Teatrul Naţional din Craiova, la Sala „Ia te uită!”, mâine, 10 mai, de la ora 17.00. „Memoria unui scriitor implicat cu fervoare în viaţa culturală a oraşului merită cu prisosinţă acest omagiu, cu atât mai mult cu cât Patrel Berceanu a cultivat arta dialogului, a prieteniei”, subliniază organizatorii evenimentului.
«„Subţire-n umeri şi schimbător din fire”, Patrel Berceanu azi nu mai e printre noi. Figura sa adolescentină încadrată de părul alb ca neaua, cu şuviţă rebelă pe frunte, stăruie în memoria noastră chiar şi dacă poetul nu ar fi lăsat acest autoportret în care se pot regăsi, firesc, toţi poeţii lumii: „mai cunoscut decât un deputat/ dar mai puţin cunoscut decât un medaliat olimpic cu bronz/ mai citit decât o bibliotecă/ dar mai puţin decât cred doctoranzii/ clarvăzător după cum se va dovedi cândva/ dar mai puţin crezut decât un politician de duzină”. În adunările scriitoriceşti din Craiova el a fost vocea cea mai lucidă – a opoziţiei la încremenire, anchilozare, cult al personalităţii.
Combătea pe faţă bizantinismul de duzină din anumite zone ale breslei literare, veleitarismul şi duplicitatea devenită normă de viaţă. La fel de intens, era primul care elogia delicateţea şi discreţia celor care au înţeles: arta adevărată e pentru oameni, nu pentru muzee şi măriri personale. Iniţiativele şi activităţile sale culturale fac din Patrel Berceanu un scriitor cu implicare civică extraordinară, iar literatura care a rămas în urma sa poate constitui un exemplu excelent inclusiv pentru generaţiile tinere», precizează Nicolae Coande, secretar literar al Naţionalului craiovean, într-un comunicat de presă.
Instituţia, căreia i-a fost un slujitor fidel, îl va omagia mâine, 10 mai, printr-o reuniune artistică la care îşi vor aduce contribuţia scriitori, actori, artişti plastici, muzicieni. Printre cei care vor evoca viaţa şi opera se numără Cornel Bălosu, Ion Munteanu, George Popescu, Viorel Penişoară Stegaru, Marcel Voinea, Marius Dobrin, Jean Băileşteanu, Cornel Mihai Ungureanu, Alexandra Davidescu, Doina Pologea, Cătălin Davidescu, Ioan Lascu, Horia Dulvac, Lari Ștefănescu. Mircea Suchici va susţine un moment muzical la violoncel, actorii Angel Rababoc şi Constantin Cicort vor recita din poezia sa, iar Florin Chirea va proiecta câteva filme, dar şi fotografii de arhivă. Accesul publicului este liber.
***
Patrel Berceanu s-a născut la 19 aprilie 1951, în Băileşti. În 1980 a obţinut licenţa la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (secţia Teatrologie-Filmologie). În perioada studenţiei a frecventat Cenaclul „Amfiteatru”, iar mai târziu a fost unul dintre participanţii activi de la Cenaclul „Ramuri” condus de scriitorul Marin Sorescu. A debutat publicistic cu poezie în „Preludiu” (suplimentul literar şi artistic al „Scânteii tineretului”, nr. 31/1969). Un an mai târziu a debutat editorial cu volumul de poezie „Sentimentul baricadei” (Ed. „Scrisul Românesc”, 1976). A colaborat la revistele „România literară”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa studenţească”, „Teatrul”, „Vatra”, „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al „Scânteii tineretului”, „Viaţa Românească”, „Tribuna” etc. În străinătate a publicat în revistele „Belvedere” (Franţa, 1995) şi „Wiener Festwochen” (Austria, 1993).
După debut, Patrel Berceanu a publicat volumele de poezie „Poeme în mărime naturală” (Ed. „Scrisul Românesc”, 1983), „Întâmplarea cea mare” (Ed. „Eminescu”, 1984), „Lacrimi civile” (Ed. „Scrisul Românesc”, 1991), „Planetă de poet”, antologie (Ed. MJM, Craiova, 2003), precum şi monografiile teatrale „Titus Andronicus – monografia unui eveniment teatral” (Ed. „Aius”, 1997) şi „Ubu Rex cu scene din Macbeth” (Ed. „Aius”, 2000). Împreună cu Doina Pologea, soţia sa, a semnat volumul „Noi povestiri după piesele lui Shakespeare” (Ed. „Dionysos”, 1992). Este prezent cu poezie în antologiile „Young Poets of a new Romania” (Forest Books. London & Boston, 1991), „Day after Night” (Criterion Publishing, SUA, 1999), „Sorescu’s Choice”, (Bloodaxe Books, Irlanda, 2002).
Este deţinătorul premiilor revistelor „Luceafărul” (1974), „Amfiteatru” (1976, 1980) şi „Ramuri” (1984), Premiului U.T.C. (1984), Premiului Filialei Craiova a USR (1991, 1992). În 2004 Preşedinţia României i-a conferit Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, categoria F – pentru „Promovare a culturii”. A participat la Simpozionul liderilor de teatre din Europa de Sud-Est (Budapesta, 1993), la Reuniunea ataşaţilor de presă din cadrul Convenţiei Teatrale Europene (Paris, 1999) şi la Seminarul teatrului universitar şi şcolar (Universitatea din Corsica, Bastia, 1999). În 1994 a beneficiat de un stagiu de cercetare la Centrul dramatic naţional din Caen (Franţa).
A fost un admirabil secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1990-2006), în linia edificată de nume ca Liviu Rebreanu, Adrian Maniu, Ion D. Sîrbu, dar şi director al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” şi secretar al Filialei Craiova a USR (1994-1996). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al UNITER şi al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. S-a stins din viaţă pe 2 mai 2006, în Bucureşti.
***
«Pentru Patrel Berceanu poezia este un sămădău, o altă instanţă care trebuie să dea seamă de cotidianul perceput cu „o justă intuiţie a spaţiului” (…) Vorba întoarsă, witz-ul, spusă în doi peri sunt datele frecvente ale versurilor lui Patrel Berceanu. Gustul pentru ludic nu subminează însă latura gravă a reflecţiei, dimpotrivă, slujeşte spiritul de frondă. (…) Cu trei cărţi de poezie, reprezentative şi o rubrică de cronică dramatică ţinută frecvent, cu profesionalitate, Patrel Berceanu se numără printre tinerii de condei care au un cuvânt de spus în peisajul literaturii de azi». (Marius Ghica, revista „Transilvania”, 1985)
***
«Un poet insensibil la gherila dintre generaţii şi la războiul, când cald, când rece, al modelelor literare e Patrel Berceanu. Deşi sorţii naşterii par a-l fi repartizat printre optzecişti, opţiunile şi afinităţile sale poetice merg mai degrabă în alaiul celor de dinainte, prelungind în exasperare topica mirajului stănescian şi întorcând în deceptivitate euforia imaginativă şi exultanţa atitudinală a şaizeciştilor. (…) Poemul a rămas, în viziunea lui Patrel Berceanu, o instituţie mântuitoare chiar dacă eficacitatea sa priveşte mai mult o inefabilă ordine lăuntrică, protejată prin sângerarea de sine. Sfidarea, lipsită de orgoliul propriei umilităţi, continuă să alimenteze stilul suav-provocator al poetului». (Al. Cistelecan, revista „Luceafărul”, 1995)
***
«Patrel Berceanu este un eticist convertit de la diatriba ce nu-şi maschează anxietatea la un anume soi de moralism care pune adesea versul însuşi în dificultate. Ei bine, când poetul nu face însă teorii nici măcar despre rouă şi renunţă la stilul sentenţios atunci se petrece pur şi simplu ceea ce numim poezie: „inspectori neobosiţi ai duşumelei/ gândacii de bucătărie/ mai inteligenţi decât toate/ institutele de cercetare/ şobolani de curte/ muşte pline de hărnicie/ tocătură fină sub roţile/ automobilelor – câinii noştri/ cei de toate nopţile/ pisici/ ţânţari/ porci mustind de sânge/ pe trotuarul din faţa/ blocului / compatrioţi/ cum să nu.” (Compatrioţi). Sau aceste superbe diamante de vers pe care poetul le aruncă speciei cu rât din saloanele puterii: „puteţi să ne ziceţi popor de mămăligă / puteţi să ne ziceţi cum doriţi / dar spuneţi măcar bogdaproste / când duceţi dumicatul de sânge / la gură” (Dragi guvernanţi). Dincolo de absenţa sensului în modernitate, poezia este comunicare şi versurile lui Patrel Berceanu strigă după cititor cu mai multă sete de a fi citite decât ar putea să recunoască autorul însuşi, cu toată discreţia care-l caracterizează». (Nicolae Coande, 2006)
***
«Cu Patrel, amintiri am multe, ispititoare în diversitatea lor şi care revin iscodind nu doar propria-mi memorie, ci se insinuează în ambientul cultural al urbei noastre cea de toate zilele cu un halou de o actualitate stranie. Semn al (încă) prezenţei sale, ca poet şi cărturar, printre noi, cei ce l-am cunoscut şi i-am împărtăşit bucuriile şi suferinţele». (George Popescu, „Cuvântul Libertăţii”, 2016)
***
«(…) Patrel Berceanu, un poet hipersensibil şi entuziast, era ziaristul fără limite şi iluzii, omul obişnuit să trăiască greu, fără să regrete şi fără să încerce parvenirea». (T.R. Ungureanu)
