La pușcărie pentru că au înșelat mai mulți doljeni

0
392

Un tânăr de 24 de ani din județul Călărași, arestat în iulie anul trecut pentru înşelăciune în formă continuată după ce a înșelat mai mulți doljeni promițându-le locuri de muncă în străinătate, a fost condamnat definitiv la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Complicele său, care avea la activ mai multe condamnări anterioare, a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, iar cei doi trebuie să restituie sumele pe care le-au obținut prin activitatea infracțională.

Reamintim că, pe 17 iulie 2013, polițiștii craioveni obțineau arestarea preventivă a lui Daniel Cătălin Munteanu, care avea atunci 23 de ani, din comuna Crivăţ, județul Călărași, sub acuzația de înșelăciune în formă continuată. „În fapt, s-a reţinut faptul că, în perioada decembrie 2010 – februarie 2013, învinuitul, prezentându-se sub o falsă identitate şi în mod nereal ca reprezentant al mai multor societăţi comerciale a indus în eroare opt persoane din judeţul Dolj, sub promisiunea medierii unor contracte de muncă, bine remunerate, în Italia şi Germania, serviciu pentru care a solicitat, cu titlu de comision, sume de bani cuprinse între 300 şi 1.200 de lei”, a declarat la momentul respectiv agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Din cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Dolj s-a stabilit că Munteanu, cu ajutorul lui Ovidiu Michiu, de 23 de ani, tot din comuna Crivăţ, sub o falsă identitate, au deschis un cont la o unitate bancară din municipiul Braşov,  unde  părţile  vătămate  virau  sumele  de bani  percepute drept comision. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că, în perioada iunie-iulie 2013, învinuitul a mai indus în eroare alte 14 persoane din întreaga ţară, persoane ce au virat în contul bancar deschis în Braşov sume cuprinse între  80 şi 300 de lei.

Cei doi au fost trimiși în judecată în septembrie 2013, iar magistrații Judecătoriei Craiova i-au condamnat, în decembrie, la închisoare cu executare, Munteanu primind o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, în timp ce Michiu, recidivist, a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Ambii au declarat apel, iar la sfârșitul lunii trecute, mai exact pe 24 aprilie a.c., Curtea de Apel Craiova le-a admis apelurile și le-a scăzut pedepsele. Rejudecând cauza, magistrații l-au condamnat pe Daniel Cătălin Munteanu la 1 an și 6 luni de închisoare, iar pe Ovidiu Michiu la 3 ani și 6 luni de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.