Elevii de la “Energetic” instruiți să nu cadă victime traficanților de persoane

0
309


Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, în colaborare cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, au organizat, ieri, o amplă activitate de prevenire în cadrul campaniei naţionale «A MUNCI ESTE UN DREPT! A EXPLOATA MUNCA ESTE O INFRACȚIUNE!». Acțiunea a fost găzduită de Clubul Colegiului Tehnic Energetic Craiova, bucurându-se de participarea a 230 elevi din clasele a IX-a şi a X-a, însoţiţi de conducerea unităţii de învăţământ şi de cadre didactice.

Întâlnirea a vizat informarea şi conştientizarea tinerilor cu privire la fenomenul traficului de persoane şi exploatare prin muncă, fiind prezentate aspecte ale traficului de fiinţe umane, etapele traficului de persoane, modalităţi de racolare a victimelor, profilul traficantului, profilul victimei, forme de exploatare a minorilor, factorii de risc la care se pot expune tinerii, eliminarea atitudinilor de subestimare a fenomenului, riscurile asociate muncii ilegale în străinătate, precum şi reducerea vulnerabilităţilor grupurilor de risc în vederea exploatării tinerilor prin muncă. Pentru un impact sporit asupra interlocutorilor, au fost vizionate spoturile video din cadrul campaniei naţionale „A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!”.

Poliţiştii de proximitate ai Secției 5 Poliție Craiova le-au prezentat elevilor date referitoare la abandonul şcolar şi le-au explicat cum o simplă absenţă de la o oră de curs poate deveni primul pas al căderii în “plasa” traficanţilor de persoane. Oamenii legii au reiterat importanţa dezvoltării relaţiilor dintre cadrele didactice, pedagogi şi adolescenţii pe care îi au în supraveghere pe timpul orelor de curs.

În finalul întâlnirii, tinerilor le-au fost prezentate metodele de racolare întâlnite până în prezent, cu accent pe metoda „loverboy”, la care sunt expuse în principal fetele de vârsta celor prezente în sală, modalităţile de evitare a riscului de a cădea victime celor ce folosesc această metodă şi s-a insistat pe eliminarea atitudinii de subestimare a fenomenului prin creşterea gradului de încredere în colegi, cadrele didactice, părinţi sau membrii ai familiei.

“Întreaga activitate s-a bucurat de un interes deosebit din partea adolescenţilor, întâlnirea a avut un caracter interactiv, tinerii adresând numeroase întrebări şi manifestând deschidere în discutarea problemelor pe care le întâmpină, specifice vârstei lor, dar și cu privire la temele întâlnirii”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.