Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, despre Pachetul privind Mobilitatea : “A fost un vot cel puțin nepotrivit, putea să fie amânat”

0
665

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism din Parlamentul European, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul regional Cuvântul Libertății, că mai sunt trei posibilități pentru ca acele  prevederi controversate din Pachet privind Mobilitatea adoptat miercuri, 7 aprilie, de Consiliul Uniunii Europene să fie modificate pentru a mulțumi atât statele din Vest, cât și pe cele din Est, care încearcă protejarea intereselor economice și sociale ale transportatorilor.

Consiliul Uniunii Europene și-a dat votul pe Pachetul privind Mobilitatea, modificându-se astfel filosofia sectorului transportului rutier din UE, în ciuda faptului că opt  state sunt împotrivă, printre acestea și România. Înțeleg că nu sunteți mulțumit de acest vot. Cum comentați totuși decizia în Consiliului ?

A fost un vot cel puțin nepotrivit, putea să fie amânat, pentru că suntem într-o perioadă de criză, în care transportul este un domeniu important. Așa a fost tot timpul, dar acum s-a văzut și mai bine importanța lui. Cred că trebuia amânat pentru că nu este chiar foarte nimerit pentru un șofer să circule cum circulă acum , fără a avea condiții de igienă, cu băile închise și să audă că i se pregătesc și noi reguli, care nu sunt chiar convenabile. Rezultatul votului nu m-a luat prin surprindere, mă  așteptam  și asta pentru că sunt numai 8 state care nu au fost de acord cu textul actual. Proiectul va fi trimis în Parlament. Vom avea un vot în Comisia TRAN, posibil pe 28 aprilie și apoi în plen, luna viitoare sau în iunie. Se va vota la distanță. După votul din Parlament se va publica în Monitorul Oficial al UE și va intra în vigoare după 20 de zile de la publicare, iar de aplicat ceva mai târziu, în 18 luni.

Franța, Germania și țările Benelex susţin aplicarea unei legislaţii stricte, în timp ce ţările din Europa de Est (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letonia şi Lituania) susțin  o altă viziune, contestând protecționismul ascuns și încălcarea liberei circulații. Aveți vreun amendament la acest proiect, se poate schimba ceva, în Parlamentul European ?

Sunt câteva state implicate foarte mult în acest proiec. Aceste reguli au fost susținute puternic de Franța și Germania, în cea din urmă țară fiind o situație complet surprinzătoare pentru că sindicatele susțin acest Pachet, dar actorii economici, nu. Am amendamnete pe care deja i le-am prezentat ministrului german al Transporturilor. Am fost la Berlin pe 9 martie, o întâlnire doar între mine și oficialul german și am discutat doar pe acest subiect. Am făcut acest drum special pentru a discuta cu domnia sa, pentru că este un proiect extrem de important care ne va afecta pe noi toți. Însă, din păcate, nu s-a întâmplat nimic deosebit.  Voi depune aceste amendamente, însă, sunt reguli speciale la vot și trebuie să vedem dacă vom ajunge la vot pe aceste amendamente. Rezultatul votului este imprevizibil, dar nu îmi fac mari speranțe.

Să înțeleg așadar, că va trece și de Parlamentul European…

Așa cum am mai spus, votul poate să fie imprevizibil, dar părerea mea este că  va trece și de Parlamentul European. Va fi publicat în Monitorul Oficial  undeva în iulie și va intra în aplicare în 18 luni. După aceste 18 luni, eu cred ca prevederile din regulament nu se vor putea aplica. Este părerea mea. Mai sunt însă două posibilități. Una este în curs, la Comisia Europeană. Posibil că s-a și lansat licitația pentru un studiu de impact. Comisia a avut o obiecție la rezultatul acordului, în ceea ce privește întoarcerea camionului la bază o dată la 8 săptămâni. Și rezultatului studiului poate să ducă la modificarea Pachetului de către Comisia Europeană. Și a treia soluție…. După intrarea în vigoare, acest Pachet va fi atacat la Curtea de Justiție a UE de căteva state ale Uniunii Europene. Și sunt convins că acolo se vor scoate câteva prevederi din Pachetul respectiv. Bulgaria sunt sigur că va ataca la Curtea Europeană pentru că are un procent mare din PIB asigurat de domeniul transporturilor, undeva în jur de 10%.

        Dar pe înțelesul tuturor, cum vor influența prevederile acestui Pachet Mobilitate activitatea transportatorilor noștri ?

Transportatorii noștri vor fi într-o situație destul de complicată. Este adevărat că regulamentele nu se vor aplica de astăzi. Însă ei vor trebui să se pregătească în această perioadă și vă dați seama că primul atac va fi la șoferi. Firmele din Vest care nu activitate pentru că nu au șoferi, nici cele din Franța, nici cele din Germania. Franța nu are industrie de transporturi pentru că nu are șoferi. Poate îi spune domnul Cioloș și președintelui Macron treaba asta. Francezii nu vor să conducă camioane și atunci se vor adresa conductorilor dine est. Situația financiară a șoferilor din Vest se va modifica, dar în rău, nu în bine pentru că venitul unui șofer din Vest nu este  cu mult mai mare ca a unui din Est. Vorbesc de venit, nu de salarii. Acolo viața este mult mai scumpă, mă refer la chirie, la întreținere, la asigurări. Ca să trăiești cu familia acolo e mult mai complicat decât la noi. Presupun că transportatori noștri vor fi nevoiți să-și facă birouri în Germania, în alte state. Va trebui să aleagă alte vorbe ca să poată să meargă mai departe cu acest tip de business. Sunt firme din Vest care au căsuțe poștale la noi și care își vor muta afacerile în țările de baștină. Volumul mărfii pe transportul rutier va scădea, iar costurile vor crește, iar în acest fel toți beneficiarii vor avea de pierdut.

   Vă așteptați, după perioada aceasta, să-i vedeți pe transportatori în fața Parlamentului European ? Credeți că vor fi de acord cu acest Pachet ?

Da, e posibil. Doar nu ar fi pentru prima oară. Eu am mai fost chemat să vorbesc cu ei, la Bruxelles. Le-am explicat și atunci și o să le explic și în viitor. Tot ceea ce am susținut atunci, se regăsește în amendamentele mele. Nu înțeleg ce se vrea din acest Pachet, care este susținut de două asociații europene, cu o atitudine mai comunistă decât sindicatele din România comunistă. Îi cunosc foarte bine pentru că m-am lovit de ei și cu alte ocazii. Și în domeniul aviației și în alte domenii…m-am confruntat cu ei. Însă va aduce efecte negative pentru o categorie mult mai largă de cetățeni. Tot ce înseamnă transport rutier va fi efectat.