Mircea Albulescu va fi înmormântat cu onoruri militare, înainte sicriul fiind depus la TNB

0
446

Actorul Mircea Albulescu avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare; sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus sâmbătă în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, iar duminică va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TNB.

         Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu va fi depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10:00-13:00,apoi va fi dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea, iar duminică va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TNB. Marele actor avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare.

         Mircea Albulescu s-a stins din viaţă vineri la Spitalul Floreasca din Capitală. Avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

           Într-o emisiune de televiziune marele actor mărturisea: “Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, adăugând “E bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val”.

            Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.