România va trebui să returneze CE 4,24 milioane de euro, reprezentând o corecţie financiară în cadrul PAC

0
269


România va trebui să returneze Comisiei Europene suma de 4,24 milioane de euro, reprezentând o corecţie financiară în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), a anunţat executivul comunitar, care a notificat că are în total de recuperat 315 milioane euro de la un număr de 11 state membre.  În cazul României, a fost aplicată o corecţie financiară de 4,51 milioane de euro pentru nedefinirea anumitor condiţii de mediu şi agricultură, aşa-numitele GAEC, pentru controale efectuate în mod parţial şi pentru deficienţe ale sistemului de sancţiuni. Impactul financiar al corecţiei aplicate în cazul României este de 4,24 milioane de euro, iar diferenţa se explică prin faptul că o parte din sumă a fost deja recuperată de la România sau a fost deja rambursată de către aceasta. Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările Uniunii sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare. Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăţilor şi cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), iar Comisia are obligaţia de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect, se menţionează într-un comunicat al CE. Cele mai importante corecţii au fost aplicate în cazul Franţei şi Portugaliei. Astfel, Franţei i se impută 238,9 milioane de euro (impact financiar de 237,83 milioane de euro) pentru deficienţe privind alocarea de drepturi la plată, dar şi alte 10,03 milioane de euro pentru deficienţe în cadrul măsurii privind tinerii fermieri şi în controalele împrumuturilor subvenţionate. În cazul Portugaliei, CE aplică o corecţie financiară de 12,94 milioane de euro, cu un impact financiar de 12,04 milioane de euro, pentru deficienţe privind eco-condiţionalitatea. Pe de altă parte, ca urmare a unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie împotriva unei decizii anterioare a Comisiei, Italiei i se va rambursa suma de 2,11 milioane euro.