Preşedintele irlandez efectuează o vizită de stat fără precedent în Marea Britanie

0
357
Michael D. Higgins

Preşedintele irlandez, Michael D. Higgins, a sosit luni la Londra, cu o zi înainte de începerea oficială a unei vizite de stat de patru zile în capitala britanică, o premieră pentru un şef de stat irlandez. Acest eveniment intervine la trei ani după vizita istorică a reginei Elisabeta a II-a în Republica Irlanda, care a finalizat procesul de normalizare a relaţiilor între cele două state. Higgins, în vârstă de 72 de ani, un poet şi fost ministru al Culturii, a fost primit luni, pe aeroportul londonez Heathrow, de către un reprezentant al reginei. Preşedintele irlandez s-aa adresat, ieri după-amiază, celor două Camere ale Parlamentului britanic, apoi a luat cina organizată de regină la castelul Windsor, în prezenţa unui fost oficial din cadrul IRA, Martin McGuinness. Invitaţia adresată acestui catolic, în vârstă de 63 de ani, care timp de 30 de ani a luptat împotriva dominaţiei Marii Britanii, este foarte simbolică. „Trăim un moment foarte interesant al istoriei, statele noastre întreţinând, după vizita Majestăţii Sale în Irlanda, relaţii foarte bune”, a declarat Michael D. Higgins, înainte de a pleca din Irlanda.