Comedia muzicală „Bună seara, domnule Wilde!”, în premieră la Teatrul Liric

0
405

După baletul „Zâna păpuşilor”, de Josef Bayer, din 14 martie, Teatrul Liric „Elena Teodorini” anunţă a doua premieră a anului: comedia muzicală „Bună seara, domnule Wilde!” după piesa de teatru „Ce înseamnă să fii onest”, de Oscar Wilde, care va avea loc joi, 18 aprilie, ora 19.00. „O poveste plină de spirit şi graţie, care se încheie fericit prin naşterea unor cupluri engleze adorabile”, dezvăluie regizoarea artistică Alina Rece. Scenografia este realizată de Răsvan Drăgănescu, coregrafia – de Francisc Valkay, iar muzica este compusă de Alexandru Iosub, sub a cărui conducere muzicală vor fi prezentate atât premiera, cât şi reprezentaţia de sâmbătă, 20 aprilie, ora 19.00.

«Odată cu „Bună seara, domnule Wilde!” încercăm să reluăm tradiţia spectacolelor de comedii muzicale ce au făcut „carieră” pe scena Teatrului Liric din Craiova în anii ’80. Craiovenii se pot bucura, aşadar, de un alt gen de spectacol, care sunt sigur că va fi de impact», spune managerul Liricului craiovean, Antoniu Zamfir, care anunţase premiera încă de anul trecut. Spectacolul trebuia să fie prezentat din luna decembrie, însă a fost amânat din cauza unor probleme de sănătate ale regizoarei Alina Rece.

„Piesa ne înfăţişează, în stilul vivace, inconfundabil al lui Oscar Wilde, ce aplică magistral în comedie principiul conform căruia viaţa imită arta, şi nu arta imită viaţa, o poveste plină de spirit şi graţie, care se încheie fericit prin naşterea unor cupluri engleze adorabile. (…) Comedia recreează, prin intermediul unei intrigi extrem de precis conduse, din surpriză în surpriză, o lume a valorilor tinereţii, candorii, prieteniei, loialităţii şi iubirii în conflict declarat cu falsul, interesul pecuniar şi convenţionalismul social de sorginte burgheză, izvor nesecat al comicului englezesc”, precizează regizorul Alina Rece, profesor la Departamentul de Arte, Secţia Teatru, a Universităţii din Craiova.

Îşi vor da concursul Orchestra şi Ansamblul de balet ale Teatrului Liric craiovean, iar din distribuţie fac parte Laurenţiu Nicu, Cosmin Vasilescu, Edith Mag, Anca Ţecu, Dragoş Dragomirescu, Lelia Vais, Dan Cornescu, Eva Ştefănescu şi Dragoş Dragomirescu.