Accident la Giubega, din cauza unui şofer băut

0
524

 

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Giubega a avut loc un accident rutier. La fața locului , s-au deplasat polițiștii , care au stabilit  că un tânăr, de 28 de ani, din Moţăţei, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în comuna Giubega, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat regulamentar în afara părții carosabile, după care a ricoșat în parapetul de protecție, de pe marginea drumului, distrugându-l pe o porțiune de aproximativ doi metri. În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest , care a indicat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi distrugere, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.