Incendiul de la Clinica de Psihiatrie din Craiova: pompierii au ajuns, în primă fază, la altă destinaţie

0
778
Aseară, un incendiu a avut loc la Clinica de Psihiatrie  (din apropierea Parcului “Nicolae Romanescu”) a Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova . Cazul l-am prezentat pe larg. Dar, intervin informaţii noi, conform cărora echipajele de pompieri au greşit, în prima fază, adresa de intervenţie, ajungând într-un alt loc . ISU Dolj recunoaşte greşeala, dar persistă întrebările asupra faptului.
Aseară, un incendiu a cuprins  mai multe saloane de la Clinica de Psihiatrie din Craiova. Focul a fost lichidat, nu a murit nimeni, trei cadre medicale au fost rănite, s-a deschis un dosar penal în acest sens, cazul a fost prezentat. Ulterior, au apărut informaţii în spaţiul public, conform cărora pompierii nu au intervenit, în primele momente, la locul incendiului, greşind adresa. Faptul este clar, recunoscut şi de ISU Dolj.
ISU Dolj îşi asumă culpa
Pornind de la acest lucru, ISU Dolj a emis un comunicat de presă, pe care îl redăm integral: ” Prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea în al cărei raion de intervenție se află respectivul obiectiv, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova. Subunitatea s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip B2, urmate la scurt timp de încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Menționăm că pentru stingerea incendiului produs au acționat efectiv numai autospecialele de la această subunitate de intervenție, dată fiind situația constatată la locul intervenției și amploarea incendiului, care a fost lichidat în scurt timp prin crearea dispozitivului de intervenție și refularea de apă;  Având în vedere faptul că incendiul anunțat afecta o unitate sanitară, în scopul asigurării unei intervenții eficiente s-a decis ca imediat, fără a se mai aștepta, să fie suplimentate forțele și mijloacele de intervenție la locul incendiului. În acest sens a fost alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, care s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Precizăm că autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt. Nu a fost necesar ca autospecialele de stingere de la această subunitate să acționeze pentru stingerea incendiului, această operațiune fiind deja efectuată de către subunitatea de bază. Personalul de intervenție de la această subunitate a acționat în sprijinul subunității de bază, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, prin suplimentarea echipelor de căutare-salvare, care au executat operațiunile de căutare a persoanelor în întregul pavilion în care funcționează unitatea sanitară, nu numai în zona afectată de incendiul produs; La locul intervenției a ajuns ulterior și o ambulanță tip C1, încadrată cu medic, în scopul evaluării stării de sănătate a tuturor pacienților din unitatea sanitară; După finalizarea operațiunilor specifice de intervenție (stingerea incendiului, respectiv căutarea-salvarea persoanelor), la locul evenimentului a fost dislocată și o autospecială pentru descarcerare, de la Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, pentru a asigura iluminarea locului afectat de incendiu, în vederea desfășurării cercetărilor specifice de către structurile de poliție.
Acțiunea conjugată a personalului medical de la locul de muncă, polițiștilor, jandarmilor și pompierilor ajunși la locul intervenției a făcut posibil ca pacienții internați în unitatea sanitară să fie în siguranță, nefiind înregistrate victime în rândul acestora care să necesite transportul la un spital de urgență”.
Întrebări care îşi aşteaptă răspunsuri
De aici, se nasc întrebările. Una ar fi “cum se ghidează echipajele de primă intervenţie după semnalele unei ambulanţe?”. A doua: “Nu ştiau echipajele unde trebuie să ajungă?” , urmată de o alta : “există o comunicare strictă între dispecerat şi cei care sunt trimişi pe teren, cu stabilirea strictă a locaţiei de intervenţie?”. Interogaţii care îşi aşteaptă răspunsuri. La acestea se mai adaugă altele, care nu ţin de ISU Dolj. Astfel, “cum poate avea, asupra sa, o persoană internată pentru afecţiuni psihiatrice surse de foc?”; “care este controlul efectuat în unitatea sanitară de speţa amintită, şi cine este responsabil?”.  Apoi, “de ce cadrele medicale s-au salvat pe ele şi nu au încercat să -i scape pe pacienţi ?. Prima regulă, în astfel de momente, nu este de salvare a celor aflaţi în suferinţă? ” Se aşteaptă răspunsurile.