O acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane a fost organizată miercuri de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Olt. Însoţiţi de “mascaţii” de la Intervenţie Rapidă, oamenii legii au descins la mai multe locuinţe din judeţele Dolj şi Olt, la persoane suspectate că fac parte din grupul de traficanţi. Patru dube cu mascaţi s-au oprit, miercuri după-amiază şi pe strada “General Dragalina” din Craiova, la o familie de romi, de unde a fost “săltat” Cristinel Petrică Călinescu. Un alt doljean, Marian D., a fost ridicat în urma unei descinderi în comuna Catane, cei doi fiind duşi la sediul DIICOT Olt, unde a ajuns şi Alexandrina R, ridicată din Caracal, judeţul Olt. Din cercetările efectuate de poliţiştii de crimă organizată s-a stabilit că, cei trei, împreună cu alte persoane, în perioada 2010 – 2011, au racolat mai multe tinere din judeţele Dolj şi Olt, o parte dintre ele minore, întrucât alegeau fete cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, pe care, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit, le transportau în Germania. Odată ajunse aici, însă, fetelor li se luau documentele de identitate şi erau obligate să practice prostituţia “la stradă”. În acest fel, traficanţii au obţinut venituri ilicite de peste 200.000 euro. Cele trei persoane au fost reţinute de procurorul de caz, miercuri seara, sub acuzaţia de trafic de persoane şi trafic de minori, iar aseară au fost prezentate Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.