“U” Craiova l-a dat afară pe Arlauskis

0
1150

“Inspiraţii” conducători ai Universităţii Craiova au găsit ţapul ispăşitor pentru jocul execrabil şi rezultatele sub aşteptări ale echipei. Astfel, Mihai Rotaru a anunţat că i-a fost reziliat portarului lituanian Giedrius Arlauskis, cel care a provocat penalty-ul din care Farul a făcut 2-0 în meciul cu Ştiinţa, de luni, deşi balticul a mai evitat atunci vreo 3-4 goluri pe care echipa ar fi putut să le încaseze fără probleme. Arlauskis era de departe cel mai titrat component al lotului, câştigând titlul în România cu Unirea Urziceni, Steaua şi CFR Cluj, de 4 ori. Cu excepţia erorii din meciul cu Farul, una izvorâtă din frustrare (la fel ca gestul lui Bancu din meciul cu Sepsi, în semifinalele Cupei), în condiţiile în care fundaşii din faţa sa erau nişte figuranţi, Arlauskis a avut evoluţii excelente la Universitatea. Cu el în poartă, Ştiinţa nu a pierdut niciun meci anul trecut, iar aportul său în echipă din punct de vedere moral era unul extrem de important. Dar campionii nu prea sunt aduşi sau acceptaţi la Universitatea Craiova, unde este loc mai degrabă pentru lichele, pentru duplicitari, pentru pseudofotbalişti şi şantajişti. Mulţi alţi jucători, care sfidează fanii prin atitudinea şi evoluţiile lor, sunt toleraţi în continuare la Universitatea, ba chiar unii precum Hanca şi Vînă îşi permit aroganţa extremă, acţionând clubul în judecată şi solicitând milioane de euro, în timp ce sunt plimbaţi cu avionul, sunt plătiţi extrem de generos şi la timp şi au parte de cele mai bune condiţii de antrenament, iar uneori îi mai vedem trimişi şi pe teren.

„Cu Arlauskis am reziliat în urmă cu 30 de minute. Îi mulţumim pentru tot, a fost foarte corect în relaţia cu noi. Nu a vrut niciun euro în plus faţă de ceea ce avea de luat. Un băiat de caracter. Nu a contat greşeala din meciul cu Farul”, a declarat Rotaru la Digisport.

Universitatea Craiova se bazează acum pe David Lazar, unul dintre cei mai nesiguri portari care au trecut prin Bănie, şi pe Laurenţiu Popescu, un portar, deşi talentat, cu foarte puţină experienţă la nivel de prim eşalon, la cei 26 de ani pe care-i are.