Peste 43.000 de controale, pe linie silvică, în 2020

0
466

Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În anul 2020, au fost desfăşurate peste 43.000 de controale pe linie silvică, în urma cărora polițiștii au întocmit peste 8.300 de dosare penale, în care sunt cercetate 1.088 de persoane. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat peste 80.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 24.000.000 de lei.

Pe parcursul anului 2020, poliţiştii au efectuat 43.902 controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos. Peste 11.000 de obiective au fost verificate (exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare, ocoale silvice). Poliţiştii au întocmit 8.302 dosare penale în domeniul silvic şi au aplicat 391 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a apelurilor la 112, privind transporturi ilegale de materiale lemnoase, în valoare de 622.170 de lei. Acţiunile au avut ca rezultat ridicarea, în vederea confiscării sau a stabilirii provenienței, a peste 80.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 23.830.450 de lei. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 285 de ferăstraie mecanice, 103 topoare și securi, 7 tractoare și 30 de autovehicule.