Peste 33 de milioane de ţigarete confiscate, săptămâna trecută

0
655

În ultima săptămână, conform unui comunicat al IGPR, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice au efectuat, la nivel naţional, peste 80 de percheziţii şi au instituit măsuri asiguratorii de peste 12 milioane de lei. Aceştia au pus în aplicare 59 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice . În cauzele penale instrumentate, faţă de 174 de persoane a fost dispusă continuarea urmării penale, iar faţă de 26 s-au luat măsuri preventive (22 reţinute, una arestată preventiv, iar faţă de două a fost instituit controlul judiciar). Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asiguratorii de peste 12 milioane de lei, dintre care aproape 3,5 milioane în numerar sau cont bancar, şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de aproape patru milioane de lei. Totodată, au fost confiscate 33 milioane de ţigarte, 144 kg de tutun vrac şi peste 200 de litri de alcool.