Lansare de carte la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

0
628

Volumul colectiv bilingv Teatrul.ro 30. Noi nume / Theatre.ro 30. New Entries coordonat de criticul de teatru Oltita Cintec s-a lansat sâmbătă, 8 februarie 2020, la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova și a reunit portretele a 30 de artiști care s-au impus după momentul 1989. Printre aceștia și regizorii Naționalului craiovean – Radu Afrim și Bobi Pricop.

 “Raportat la scară istorică, 30 de ani nu reprezintă prea mare lucru ca perioadă. Enciclopediile specializate consemnează conflicte care au durat mai mult! Trei decenii sunt o mică etapă în cronologia milenară, un stadiu în care evenimentele abia dacă au timp să se coaguleze, darămite să se maturizeze ori să-și atingă limitele. Însă din perspectivă personală, 30 de ani, câți au trecut de la momentul de cumpănă 1989, sunt echivalentul maturității, fie a celei biologice, fie a celei profesionale. Ca indivizi, nu avem la dispoziție generoasa dimensiune temporală a istoriei, o avem exclusiv pe aceea a propriei biografii, limitată în timp și pentru care acești 30 de ani înseamnă o bucată consistentă. E unul dintre considerentele pentru care mi s-a părut aproape obligatoriu să-mi mobilizez colegii și să orientăm reflectoarele analizei teoretice către numele noi din perimetrul scenic care s-au afirmat în condiții de libertate. (…) Contextul românesc a fost în acești ani de tranziție mereu sub asediul imprevizibilului, al instabilității și lipsei de predictibilitate. A trebuit să perseverăm pentru a impune fiecare mică schimbare care să zdruncine inerția și stagnarea. Ultimele trei decade nu s-au bucurat de un ritm al transformării de care România ar fi avut nevoie, și adesea nici direcția n-a fost cea mai avantajoasă pentru cetățeni. Volumul acesta nu e unul polemic, e un tablou de grup al celor care prin ceea ce au imaginat pentru scenă au reușit să împingă în sensul progresului arta căreia i s-au consacrat. Despre ei e vorba în paginile acestea.”, a spus Oltița Cîntec.

Oltita Cintec este critic de teatru, președintă a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO), profesor asociat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Publicist activ, cercetător al fenomenului teatral autohton și internațional, a semnat articole de specialitate și academice în țară și străinătate. Este autoare a mai multor cărţi de teorie şi istorie teatrală despre arta spectacolului contemporan, multe dintre ele premiate. De-a lungul timpului a contribuit cu studii în volume colective din ţară şi străinătate, îmbogățind informațiile cu privire la teatrul contemporan din România și din lume.      

Lansarea volumului a fost moderată de Nicolae Coande, șeful serviciului dramaturgie al teatrului. La eveniment au participat Oltita Cintec, coordonatoarea lucrării, alături de Silvia Dumitrache și Oana Cristea Grigorescu (critici de teatru, contributori), dar și regizorul Bobi Pricop, căruia ii este dedicat un capitol din acest volum.

De altfel, lansarea volumului este programată în preambulul spectacolului Radio, regia Bobi Pricop, cea mai recentă producție a Teatrului “Marin Sorescu” din Craiova, spectacol ce s-a jucat de la ora 19:00 în Sala “Amza Pellea”.