SCM Craiova, eliminată din Cupa EHF

0
470

Campioana EHF, SCM Craiova, a fost eliminată din ediţia de anul acesta a competiţiei, în faza grupelor. Pentru calificarea în sferturi, Craiova avea nevoie în primul rând ca Podravka să câştige acasă cu Nykobing, dar danezele s-au impus în deplasare, scor 28-25 (14-11). Ultimul meci al formaţiei lui Bogdan Burcea, cel cu Super Amara Bera Bera, programat duminică, de la ora 13.30, în Sala Polivalentă, nu mai are decât o miză de orgoliu, obţinerea locului 3. Podravka Vegeta câştigă grupa, cu 8 puncte, Nykobing se califică de pe 2, cu 7 puncte. Înaintea ultimului meci, Bera Bera are 4 puncte, iar Craiova are 3 puncte.