Preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a declarat, miercuri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională în privinţa OUG 13 de modificare a Codurilor penale şi că guvernul Grindeanu a acţionat legal în sfera lui de competenţă.
Dorneanu a spus că CCR se va propunţa joi şi asupra sesizării Avocatului Poporului în privinţa ordonanţei abrogate. “În situaţia de fapt noi am constatat că nu există un asemenea conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern, nici între Parlament şi Guvern”, a declarat preşedintele CSM, Valer Dorneanu, cu privire la sesizarea transmisă CCR de preşedintele României şi CSM ca existând între puterea legislativă şi Guvern pe de-o parte, între CSM şi Guvern.
Valer Dorneanu a afirmat că nu orice conflict dintre autorităţi îndeplineşte condiţia unui conflict juridic de natură constituţională. “Doar acel conflict întruneşte întruneşte elementele conflictului de competenţă în care o parte sau părţile îşi arogă puteri, atribuţii, competenţe, din sfera de activitate a celorlalte autorităţi sau când o autoritate îşi declină competenţa, nu îşi exercită rolul pe care îl are potrivit obligaţiilor sale sau refuză să îndeplinească un asemenea lucru”, a subliniat preşedintele CSM.
CCR a decis că nu există niciun conflict între Parlament şi Guvern. “În privinţa naturii conflictului dintre Parlament şi Guvern, s-a spus că în acest caz Guvernul şi-a arogat o putere de legiferare care nu este atribuită prin Constituţie şi că a exagerat prin utilizarea OUG. Este adevărat că potrivit principiului separaţiei puterilor, Parlamentul este cel care are suverantitatea legislativă şi competenţa de a da legi organice primare. Guvernul de regula nu are o asemenea competenţă. În mod excepţional, chiar însă chiar prin Constituţie Guvernul poate fi delegat de puterea legislativă să emită ordonanţe fie simple, fie de urgenţă”, a spus Dorneanu.
Dacă în cazul ordonanţelor simple acest lucru se derulează sub “controlul strict” al Parlamentului în sensul că acesta “îi delimitează sfera”, în cazul OUG, această delegare este ceva mai largă, Guvernul putând să le dea atunci când are de rezolvat o situaţie execepţională care nu poate fi evitată altminteri, a spus preşedintele CCR. “Guvernul este împiedicat să dea asemenea ordonanţe doar în patru situaţii, unele din ele ar privi afectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. În această privinţa nu există un conflict pentru că Guvernul a acţionat legal în sfera lui de competenţă de a emite ordonanţe”, a mai spus acesta.
Practic conflictul a pornit de la OUG 13/2017 şi abrogarea acestei OUG nu poate opri procesul constituţional în curs de derulare pentru că aşa cum în repetate rânduri CCR s-a pronunţat chiar în cazul unor conflicte sesizate de fostul guvern Ponta, a spus Dorneanu. “Renunţarea sau abrogarea unui act normativ nu poate opri din mersul procesual constituţional al acesteia. Ca atare, nu are relevanţă abrogarea OUG nr. 13. Această OUG poate avea consecinţe mâine (joi-n.r.) când o să judecăm constituţionalitatea ordonanţa. Urgenţa şi oportunitatea OUG nu este de competenţa CCR să o verifice în această sesizare. Noi nu analizăm aici actul normativ care a declanşat-o, ci acţiuni care încalcă atribuţiile şi prerogativele celeilalte puteri”, a spus preşedintele CCR.
CCR se va pronunţa joi mâine ne vom pronunţa cu privire la sesizarea Avocatului Poporului, iar în acea şedinţa va putea discuta aspectele invocate în sesizare, a spus Dorneanu.