Încă două cazuri de gripă în Dolj

0
351

Medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au mai diagnosticat săptămâna aceasta două cazuri de gripă confirmate prin examen de laborator la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

În plus, şi numărul de viroze respiratorii este în creştere, înregistrându-se peste 2.000 de cazuri în doar o săptămână, o parte din pacienţi având nevoie chiar de internare în spital pentru a primi tratament de specialitate. Cele două cazuri de gripă au fost înregistrate la grupele de vârstă 2-4 ani şi 15-49 ani, fiind izolat virusul gripal A.

Între timp, în Dolj a continuat campania de imunizare gratuită. Peste 1.500 de persoane au trecut pragul cabinetelor medicale, în tot judeţul, pentru a se vaccina împotriva gripei. Campania Ministerului Sănătăţii se desfăşoară prin intermediul cabinetelor de medicina familiei şi în unităţile sanitare cu paturi. Trebuie menţionat însă faptul că nu toată lumea beneficiază de vaccinare gratuită. Ca în fiecare an, prioritate au anumite grupe de populaţie considerate la risc. Adică persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 de ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, infecţie HIV, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronic, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

Tot în această categorie se încadrează adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, ca şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu celor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 de ani.

Recomandări din partea medicilor

La nivel naţional, numărul total de cazuri compatibile cu gripa şi alte infecţii respiratorii este cu 8,2% mai mare decât în săptămâna precedentă şi cu 0,4% mai mic faţă de cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

Totodată, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că numărul cazurilor cu infecţie respiratorie acută severă raportate a scăzut la 18 faţă de 25 în săptămâna trecută. Cazurile de gripă evoluează atât în formă medie, cât şi severă, în special la persoanele neprotejate cu vaccin antigripal. Până pe 3 februarie a.c. au fost vaccinate antigripal 767.374 de persoane din grupe de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Tot cu această ocazie, medicii atrag atenţia că ar trebui să se ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. În primul rând, este necesar să fie respectate normele generale de igienă: spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. Specialiştii mai spun că foarte indicat este consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.