Banii publici se toacă în linişte la clubul din Bănie – Haos şi mediocritate la SCM Craiova

1
451

Clubul municipal anti-performanţă este şi un grup underground, anti-mediatizare

Chiar dacă SCM Craiova este club finanţat de la bugetul local, iar pentru 2012 s-a alocat deja o sumă în jurul a 1 milion de euro, clubul din Bănie se zbate într-un amatorism cras. Dincolo de lipsa rezultatelor, echipele craiovene fiind ciuca bătăilor indiferent de sport, relaţia cu mass-media, implicit cu craiovenii iubitori de sport, este una catastrofală. Clubul SCM nu beneficiază de un ofiţer de presă sau de o persoană care să intermedieze relaţia cu presa locală, preferând să-şi anunţe „performanţele” strălucite pe sub mână, prin diverşi acoliţi, care în schimbul unei relaţii „intime” cu conducătorii clubului SCM le protejează imaginea acestora şi le cosmetizează rezultatele execrabile şi, atunci când este cazul, blaturile ordinare care au speriat deja casele de pariuri. Fără un site oficial, fără un reprezentant oficial care să întreţină o relaţie minimă, decentă, cu presa, conducătorii SCM Craiova par astfel să se ferească de ochiul presei şi al craiovenilor, jonglând astfel underground, fără jenă, cu banii publici într-o perioadă de criză atât financiară, cât şi de performanţe sportive în Bănie. Singura tentativă de promovare a activităţii clubului municipal sunt afişele lipite pe exteriorul Sălii Sporturilor, în stilul anilor 70-80.

Berthold Văsuică

Berthold Văsuică a părăsit echipa de volei feminin

Antrenorul echipei feminine de volei SCM Craiova, fostul voleibalist de valoare al Craiovei Berthold Văsuică, şi-a prezentat marţi demisia din funcţie, urmând a fi înlocuit, aşa cum s-a obişnuit deja la echipa din Bănie, de antrenorul secund Puşa Dina, eterna soluţie de avarie a SCM-ului. “Antrenorul echipei de volei feminine, SCM Craiova, Berthold Vasuică şi-a prezentat demisia din motive personale. Pe cale amiabilă am convenit să încetăm colaborarea cu domnia sa, iar de pregătirea echipei de volei feminin se va ocupa Puşa Dina” a declarat preşedintele clubului SCM Craiova, Nicu Stoian citat de site-ul handbalvolei.ro. Echipa de volei feminin înregistrase un parcurs bun o dată cu venirea lui Văsuică, în toamna trecută, însă seria de patru eşecuri consecutive din campionat a adus această schimbare pe banca tehnică a echipei. SCM se află pe locul 7 în campionat, fără şanse de a atinge până la finalul sezonului locurile de cupe europene. După victoria care se preconizează în faţa „lanternei roşii” CSM Sibiu de la finalul acestei săptămâni se va spune probabil că schimbarea de antrenor a fost de bun augur, ignorându-se în continuare problemele de fond şi lipsa de profesionalism care se constată la SCM Craiova chiar şi prin uşa închisă de şefii clubului în calea mass-media şi a suporterilor. De pe site-ul oficial al Federaţiei de Baschet aflăm că astăzi, la ora 18, echipa de baschet SCM Craiova ar trebui să joace acasă, în Sala Sporturilor, contra echipei Csikszereda Miercurea Ciuc, însă cum etapa precedentă a campionatului a fost amânată, disputarea meciului poate fi pusă sub semnul incertitudinii. Poate craiovenii vor fi lămuriţi însă prin intermediul centrului de presă al SCM Craiova, care este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire.

Sala Polivalentă, un paradis sau o povară?

În condiţiile în care SCM Craiova va beneficia în curând şi de o casă ultramodernă, Sala Polivalentă urmând a fi inaugurată în perioada următoare, şefii clubului vor avea condiţii optime de pregătire şi jocuri, însă în acelaşi timp se va pune o presiune suplimentară de perfromanţă pentru echipele de baschet, volei şi handbal, care nu-şi vor mai permite să se facă de râs în combinaţii ieftine sau să se scalde la nesfârşit în mediocritate pe bani publici şi într-oi sală de 5 stele. O dată cu darea în folosinţă a Sălii Polivalente, sportul craiovean trebuie să găsească supapa către următorul nivel. Fără echipă de fotbal la un nivel decent, sportul municipal local nu-şi mai permite să se ascundă de public sau de presă.

 

1 COMENTARIU

  1. ba cosmine, te stiam prost, dar nu si fudul. ce treaba ai tu cu handbalul, voleiu si baschetu. ai pierdut la pariuri finca esti prost de stupid ce esti. ma mir ca cantar te lasa sa scri prostile astea. poate te dau aia in judecata, ca a mai patito si chitu .ce dracu va apucati sa scrieti depsre ce nu stiti. daca te dau aia in judecata te da cantar afara fraieir. cum teo fi luat cind si mititelu tea dat afara. ba daca tipi prin galerie nu inseamna ca esti si scriitor de sport. vai de capul tau de prost. roagate sa nu te dea in judecata. auzi vezi ca si flavius tot cam asa a comiso si la strins cantar de git si ia dat si suturi in dos. pariurile e una sportul e alta. auzi tat tu ai facut vreaun cantonament vreidata? io fac in italia si e nasol .

Comments are closed.