Măsuri radicale la Ministerul de Interne, după cazul pedofilului poliţist

0
394

Ministerul Afacerilor Interne susţine, referitor la cazul agentului suspectat de fapte de pedofilie, că este nevoie de o reformă a sistemului, precizând că toţi şefii din poliţie care “au ascuns problemele sub preş ar trebui să facă un pas înapoi”.

“Ministrul Afacerilor Interne apreciază absolut necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliţiei, la toate nivelele, iar acest lucru se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem. Sistemul este vechi, insuficient organizat şi prost gestionat în multe domenii. Este nevoie de o reformă adevărată şi vom vedea dacă această reformă va putea fi făcxută cu aceleaşi persoane care au condus acest sistem în ultimii ani. Ministrul de interne a decis ca până se va termina această diagnoză de sistem, toţi acei şefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş ar trebui să facă un pas înapoi, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI”, Monica Dajbog.

              De asemenea, ministrul Carmen Dan a adresat mai multe întrebări şefului Poliţiei Române referitoare la testarea psihologică a agentului suspectat de pedofilie. “Cât de serioase şi riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent şi când a fost ultima testare psihologică a acestuia. Cum a fost posibil ca nimeni, atâţia ani, să nu sesizeze problemele acestui agent. Ce calificatife profesionale a obţinut poliţistul în ultimii ani. Ce propuneri are Poliţia Română pentru evitarea, pe viitor, a unor astfel de cazuri”, sunt întrebările la care Carmen Dan aşteaptă răspuns până miercuri.

        “Nu toată poliţia este de blamat, însă sistemul trebuie corectat. (..) În mod cert, această gravă situaţie presupune o analiză serioasă asupra cunoaşterii propriilor angajaţi, iar în cazul de faţă nu e vorba de vreun nou angajat faţă de care să nu fi existat timp efectiv de cunoaştere. Este un aagajat care lucrează din 1990 în sistem şi din 2010 la Brigada Poliţiei Rutiere. MAi recunoaşte faptul că în timp au mai existat derapaje grave la unii poliţişti, ceea ce înseamnă, în viziunea conducerii ministerului, că sistemul actual nu are pârghii eficiente de verificare, testare, cunoaştere“, a mai spus Dajbog.

       Reacţia vine după ce, ieri, s-a constatat că principalul suspect care ar fi agresat doi minori, într-un lift al unui bloc din cartierul Drumul Taberei este un angajat al Brigăzii Rutiere a Capitalei. Numele bărbatului agresor este Eugen Stan, are 45 de ani şi este poliţist din anul 2010. Acesta era şoferul unui şef de serviciu, iar anterior a fost jandarm. Bărbatul este suspectat că ar fi agresat doi minori, într-un lift al unui bloc din cartierul Drumul Taberei, fiind recunoscut ulterior de colegii săi poliţişti, ca urmare a vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.