Olguţa Vasilescu, ultima conferinţă de presă ca primar

0
352

Ieri, la Casa Universitarilor, Lia Olguţa Vasilescu a susţinut ultima întâlnire cu presă în calitate de primar. Alături de întreaga conducere executivă a Craiovei, acum, având şi calitatea de ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale în guvernul Grindeanu, Vasilescu a afirmat că va sprijini foarte mult dezvoltarea Craiovei, prin o mai bună reglementare a legislaţiei ce vizează administraţia publică locală, prin sprijinirea realizării spitalului regional şi a construirii autostrăzii Craiova-Piteşti.

olgutaÎnvestirea primarul Craiovei ca ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale nu a însemnat că relaţia Olguţei Vasilescu cu craiovenii s-ar fi încheiat la acest moment. Din contră. Ieri, în calitate de primar al municipiului, Lia Olguţa Vasilescu a susţinut ultima sa conferinţă de presă, unde a făcut o scurtă trecere în revistă a obiectivelor realizate în mandatele de primar.

Mari proiecte duse la îndeplinire

Astfel, aceasta a parcurs cu deplină încredere de sine toate realizările de pe mandatele sale: spitalul municipal ce va fi gata în primăvara acestui an, dar şi celelalte investiţii în sănătate; modernizarea şi reabilitarea şcolile şi grădiniţelor – cu o alocare generoasă de fonduri pentru acordarea burselor şcolare, mii de elevi primind o recunoaştere a eforturilor lor de a fi competitivi –, reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu” şi a Grădinii Botanice; construirea stadionul de fotbal; achiziţia a 24 de noi autobuze; reabilitarea cu fonduri nerambursabile a liniei de tramvai şi modernizarea în regie proprie a tramvaielor.

 „40% din populaţia Craiovei nu beneficia de apă. Acum doar 10% din străzi nu au canalizare. Firul al II-lea de aducţiune Izvarna, cea mai mare investiţie din Sud-Estul Europei, este în grafic. În 2018, toată populaţia Craiovei va beneficia la robinet de apă de izvor. Am obţinut 25% din totalul fondurilor nerambursabile destinate României. Este o mare realizare şi avantajele se simt deja”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Cea mai mare problemă, câinii comunitari, caz rezolvat!

Dacă până nu demult Craiova era locul unde agresiunile patrupedelor maidaneze asupra copiilor – şi nu numai –, ţinând loc de breaking news în toată presa locală şi naţională, iată că, încă de acum 4 ani, ceea ce era considerată cea mai gravă problemă a municipiului a fost soluţionată. „În toate sondajele referitoare la problemele pe care craiovenii le consideră de importanţă majoră şi a căror rezolvare se impune cu stringenţă a fost numai şi numai situaţia câinilor maidanezi. În urmă cu 4 ani am reuşit să realizăm adăpostul de la Breasta şi, de atunci, să rezolvăm o situaţie ce luase amploare şi devenise de necontrolat. Acum nu mai vedeţi câini comunitari pe străzile Craiovei, iar cei ce sunt aduşi de prin alte localităţi sunt imediat capturaţi de angajaţii noştri”, a specificat Lia Olguţa Vasilescu.

Stadionul este realizat 80%

olguta 2Arătând că un om de administraţie trebuie să aibă nu numai abilităţi organizatorice, dar şi o viziune ce transcede prezentului, primarul Craiovei a amintit că, după Bucureşti, municipiul nostru va deveni al doilea oraş din România cu cea mai mare bază sportivă. Stadionul este realizat în 80% din lucrarea finală, cel de atletism în 40%, iar reabilitarea cantonamentului este în faza de licitaţie.

Una dintre marile nerealizări ale sale este cartierul de locuinţe de pe strada Caracal. Aici trebuie regândită finanţarea şi, dacă investitorul chinez nu reuşeşte să se ţină de angajamente, pot fi luate două măsuri imediate: fie asigurarea unei alte surse de finanţare a continuării lucrărilor, fie preluarea şantierului în coordonarea directă a municipalităţii pentru ca, mai apoi, tot aceasta să vândă imobilele construite.

Craiova nu s-a împrumutat cu niciun leu

Simţind povara creditelor făcute de predecesorii săi de la conducerea municipiului, Olguţa Vasilescu a ales să nu angajeze Primăria, şi în speţă locuitorii, în niciun contract de creditare în care administraţia locală să fie parte debitoare. „Nu cred că m-aţi auzit pe mine vreodată să mă plâng de lipsa fondurilor pentru investiţiile şi reabilitările din Craiova. Am accesat destul de multe proiecte cu finanţare nerambursabilă, iar alocările pe care le-am făcut au contribuit la ridicarea nivelului de trai al craiovenilor. Să nu uităm că suntem singurul oraş din ţară care a scăzut preţul la gigacalorie, în urmă cu 4 ani. Şi, de atunci, nu l-am mai crescut”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

„Rămân prezentă în Craiova”

Legătura sa cu Craiova este mai mult decât strânsă, spune Olguţa Vasilescu. Pe de o parte, îşi păstrează domiciliul aici, pe de altă parte copilul său rămâne înscris la o unitate şcolară de pe raza Craiovei. „După ce am construit un spital municipal şi un stadion, nu mai e nimic de făcut ca obiectiv major” a concluzionat Vasilescu. Desigur, obiectivele sale din postura de ministru în actualul Guvern se pliază şi pe regiunea Oltenia, prin demersurile pe care le va face pentru ca autostrada Craiova-Piteşti să devină cât mai repede realitate; legea salarizării unitare să fie adoptată şi să creeze avantaje multor categorii de salariaţi; atragerea de investiţii în Oltenia să fie un punct bifat în agenda sa ministerială şi construirea spitalului regional – una dintre investiţiile prioritare al momentului pentru craioveni şi nu numai.

Mihail Genoiu menţine trendul

olguta 1Viceprimarul Mihail Genoiu, numit în urmă cu câteva zile primar interimar până la alegerile din vară, s-a arătat pe deplin conştient de ritmul solicitat de conducerea municipiului. Putem spune că evoluţia cronologică Vasile Bulucea – Antonie Solomon – Lia Olguţa Vasilescu a fost nu doar firească, dar şi obligatorie, pentru ca municipiul Craiova să nu rămâne încorsetat în stereotipii desuete, învechite, lipsite de racordarea la provocările prezentului. Ca atare, Mihail Genoiu este deja familiarizat cu munca administrativă şi, ales fiind din rândurile alianţei electorale PSD-UNPR, promite că va ţine stacheta la fel de sus, aşa cum a fost aceasta ridicată de prestaţia Olguţei Vasilescu.

Şi a dovedit, ieri, că îşi ia pe deplin rolul în serios: «Am făcut o solicitare firmei chineze pentru a ne comunica dacă va continua lucrările în şantierul de locuinţe, mai ales că autorizaţia de construire va expira în curând. Fie face dovada ca are banii, fie trecem lucrarea în coordonarea municipalităţii. În privinţa Parcului „Nicolae Romanescu” vă pot spune că ne-a venit avizul de la Cultură pentru gardul de la lacul lebedelor şi balustradă. În privinţa AquaParc suntem în faza de expertizare a structurii şi de obţinere a avizului de la ISU. Urmează depunerea actelor pentru o nouă autorizare. De asemenea, vă mai precizez că nu există probleme cu apa şi căldura în Craiova. Doar la Şcoala nr. 32 a fost o avarie, dar s-a remediat rapid. Şi, nu în ultimul rând, aş dori să mai spun că niciun primar nu poate face nimic, dacă nu are susţinere din Guvern» a precizat Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.