Chiar şi fără uriaşul Ionuţ Drăguşin / SCM U Craiova are cea mai bună defensivă din LNB

0
360

Echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova ocupă primul loc într-un clasament al celor mai bune apărări din Liga Naţională, la finalul turului, craiovenii având un meci în minus, restanţa cu Gaz Metan Mediaş. Adversarii „Legiunii Gemina” înscriu, în medie, 0.82 puncte pe posesie, în condiţiile în care în acest sezon nu a evoluat cel mai înalt jucător din LNB, Ionuţ Drăguşin. Craiova, care ocupă locul şase în acest moment în clasamentul LNB, are cea mai bună apărare în spaţiul de 2 puncte, permiţând adversarilor să înscrie doar 46.4% dintre aruncări. De asemenea, Bureau şi compania se află pe primul loc la numărul de capace reuşite pe meci, cu o medie de 3.25. În ceea ce priveşte defensiva pe perimetru, adversarii transformă doar 28.9% dintre încercări, echipa lui Milan Nisic fiind pe locul 2. În schimb, pe plan ofensiv SCM Universitatea nu are realizări impresionante, reuşind să marcheze doar 0,91 puncte pe posesie. Următorul meci al Craiovei în Liga Naţională este programat pe 11 ianuarie, de la ora 17.15, la Mediaş, contra lui Gaz Metan şi contează pentru etapa a zecea a campionatului. Luna aceasta, SCM nu va juca în Sala Polivalentă decât în Balkan League, după meciul de aseară cu Galil Gilboa urmând cel cu KK Kumanovo, de pe 14 ianuarie.