Voluntariul lui Pandele, afront la adresa fanilor Ştiinţei

1
796

Clubul FC Voluntari a decis ca biletele la meciul cu Universitatea Craiova să coste 100 de lei, intrare generală. La începutul campionatului, accesul pe arena “Anghel Iordănescu” se făcea contra a 10 lei, iar la ultimul meci cu public al ilfovenilor, cel cu FC Argeş, preţul tichetelor a fost 30 de lei. Evident, decizia de a vinde bilete la preţ de grupe Champions League este menită să-i împiedice fanii Ştiinţei să vină în număr mare la meciul de sâmbătă, ora 17.30. Într-o perioadă în care toată suflarea fotbalistică aşteaptă cu sufletul la gură eliminarea sau reducerea restricţiilor şi revenirea fanilor pe stadioane, Voluntariul apelează la strategii mişeleşti pentru a ţine publicul departe de fotbal. Obişnuiţi să trăiască din bani publici, cei de la Voluntari nu se sfiesc să mai bage încă o dată mâna în buzunarul microbiştilor. Meltenii lui Florentin Pandele, primarul comunei ilfovene şi patronul de facto al echipei, omul cu deciziile Voluntari, inclusiv la club, au decis să facă oleacă “bişniţă legală” cu banii publici şi cu cei din drepturile TV. Drepturi TV, care provin din abonamentele la cablu ale suporterilor. Echipe sintetice precum Voluntariul ne buzunăresc de trei ori şi apoi ne râd în nas.

FC Voluntari nu este un club privat, ci unul finanţat din bani publici. OK, UEFA nu permite finanţări publice, dar românii au găsit subterfugiile pentru a eluda aceste impuneri, un fel de “vaccinare la chiuvetă” la fotbal. Sunt lucruri care numai în România se pot întâmpla, la noi, unde sunt echipe fără tradiţie, fără public, care nu prezintă niciun interes şi nu pun preţ pe respect, onoare, fair-play, inclusiv pe reguli. Ipocrizia ţopârlanilor lui Pandele atinge cote maxime, fiindcă acum două săptămâni au avut tupeul să posteze pe pagina lor de facebook mesajul: „Fotbalul vă aparține vouă, celor care îl iubesc, iar prezența voastră alături de noi dă farmec sportului rege”. Mai mult, ilfoveniii îşi permit să etaleze pe frontispiciul arenei motto-ul “Nimic fără Dumnezeu”, un alt sacrilegiu al acestor impostori.

Scăpaţi de retrogradare ani la rând, parveniţii de la periferia Bucureştiului îşi dau arama pe faţă atunci când au ocazia de a-şi vârî coatele nespălate printre concurenţii veritabili şi nu ezită să împroaşte cu lăturile mârlăniei lor. Aşa au făcut şi acum 4 ani şi jumătate, când au avut prilejul unei semifinale contra Ştiinţei, aşa fac şi acum, când ne aruncă mănuşa îngălată, în lupta directă pentru locul 3, de unde ne privesc şi ne rânjesc cu tupeul de bădărani din mahalele Capitalei, aciuiţi în clubul-jucărie al cuplului Pandele-Firea. La semifinala amintită, unul, Leasă, un vasal al lui Pandele, fan giuleştean, exponent “de marcă” al Ferentariului, a şicanat prin toate mijloacele galeria Ştiinţei, căreia pur şi simplu nu i-a permis accesul de la început pe stadionul din Chiajna, deşi fanii erau dispuşi să plătească oricât pe bilete.

Săptămâna trecută, Clinceniul a refuzat să joace cu Dinamo, la Giurgiu, la 20.30, tocmai pentru ca fanii oaspeţilor să nu poată asista la meci. Culmea, Dinamo îi închiriase până la acest meci arena proprie celor de la Clinceni. Astfel de echipe de carton pretind să stea la masă cu cluburile cu notorietate, cu brandurile fotbalului românesc, considerând că şi ele participă în aceeaşi măsură la spectacol şi trebuie să încaseze bani din drepturi TV conform meritului sportiv, deşi nu suscită niciun interes. Sunt invizibile, sau, dacă nu, ne repugnă, fiindcă se pretează şi la astfel de tertipuri golăneşti. Dacă fiecare club şi-ar vinde drepturile TV, echipe precum Voluntari sau Clinceni n-ar vedea o leţcaie. Aşa cum, dacă s-ar respecta şi în România regulile care interzic finanţarea cluburilor din bani publici, grupări precum Voluntari n-ar putea să concureze decât la nivel de juniori sau Liga a IV-a. Dar în România se poate orice, impostura a devenit lege, hoţia a devenit normalitate, iar escrocii îi sfidează şi îi insultă pe “fraierii” care mai ţin cont de precepte, reguli, moralitate.

1 COMENTARIU

  1. Fiesta club are dreptul să stabilească prețul biletelor…dacă era gratis nu mai scriai acest rahat de articol. Oricum veți pleca bătuți și puși la punct. Niște olteni frustrați, atâta tot.

Comments are closed.