Erasmus a investit în 21.000 de proiecte care au implicat 79.000 de organizaţii

0
353

Programul Erasmus a împlinit 30 de ani de existenţă în 2017. Cu această ocazie, Comisia Europeană a prezentat, la finalul lunii noiembrie, realizările programului Erasmus+ în 2016, în cadrul unui raport ce confirmă succesul acestuia, el oferind, timp de trei decenii, în special tinerilor, posibilitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele călătorind într-o altă ţară.

          În 2016, programul a investit în 21.000 de proiecte care au implicat 79.000 de organizaţii ce activează în domeniul educaţiei, formării şi de tineret – cu 15% mai mult decât în 2015. De asemenea, cu o creştere de 7,5% a bugetuluialocat în comparaţie cu anul precedent, Uniunea Europeană a investit o sumă record de 2,27 miliarde euro pentru a sprijini 725.000 de europeni cu burse de mobilitate pentru studii, formare, predare, muncă sau voluntariat în străinătate. Aceast număr duce totalul participanţilor la mai mult de 2 milioane de la începutul programului actual, în 2014, şi până în prezent. În anul universitar 2015/2016, programul Erasmus+ a permis instituţiilor de învăţământ superior să trimită şi să primească 330.000 de studenţi şi personal didactic, din care 26.000 către şi din ţările partenere. Franţa, Germania şi Spania au fost principalele trei ţări care au trimis studenţi şi angajaţi participanţi la program, în timp ce Spania, Germania şi Marea Britanie au fost cele mai populare trei ţări-gazdă. Erasmus+ a ajuns acum la jumătatea drumului său de 7 ani. Sunt mândru să văd felul în care programul a acţionat ca un vector al unităţii în Europa. Mobilitatea Erasmus+ dezvoltă capacităţile şi competenţele şi consolidează o identitate europeană, care integrează şi îmbogăţeşte identităţile naţionale şi regionale., a subliniat Comisarul pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics.

Oportunităţi pentru 3,7% din tinerii din UE

Raportul arată felul în care Erasmus+ a contribuit în 2016 pentru a răspunde la provocările sociale mai ample. Acesta include acţiuni menite să promoveze incluziunea socială şi să asigure faptul că tinerii dobândesc competenţe sociale, civice şi interculturale şi învaţă să gândească critic. Actualul program Erasmus+, în perioada 2014-2020, dispune de un buget de 14,7 miliarde de euro şi va oferi oportunităţi pentru 3,7% din tinerii din UE de a studia, de a se forma, de a câştiga experienţă profesională şi de a participa la acţiuni de voluntariat în străinătate (adică aproximativ 3,3 milioane de tineri).  Aria geografică de aplicare a programului s-a extins de la 11 ţări în 1987 la 33 în prezent (cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Turcia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). De asemenea, programul este deschis ţărilor partenere din întreaga lume.