„George Dandin sau Soţul păcălit” – sâmbătă, la TNC

0
460

TNC Sotul PacalitTeatrul Naţional „Marin Sorescu” va prezenta sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 19.00, spectacolul „George Dandin sau Soţul păcălit” de Moliere (traducerea: Alice Georgescu), în regia lui Bocsardi Laszlo. Coproducţie a Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea şi a instituţiei craiovene, spectacolul a fost prezentat în premieră pe 24 septembrie a.c., la Cinema „Geo Saizescu” din Râmnicu Vâlcea. În distribuţie: Constantin Cotimanis, Mihai Dinvale, Gabriela Baciu (Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), Tatiana Serghi, Cătălin Miculeasa, Emoke Kato (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Emanuel Bighe (debut), Alin Păiuş, Gogu Preda, Alexandru Nuţă, Adrian Loghin.