Campionatul Mondial de handbal (F): Rusia rulează la turaţie maximă

0
383

Aseară, în partidele contând pentru grupele C şi D ale Campionatului Mondial de handbal feminin, găzduit de Danemarca, s-au înregistrat următoarele rezultate: Grupa C – RD Congo – Brazilia 11-26; Coreea de Sud – Franţa 22-22; Germania – Argentina 33-13. Clasament: Brazilia 3p., Franţa 3p., Germania 2p., Coreea de Sud 2p, Argentina 2p., RD Congo 2p.

Grupa D: Kazakstan – România 20-36; Rusia – Spania 28-26; Porto Rico – Norvegia 13-39. Clasament: România 4p., Rusia 4p., Norvegia 2p., Spania 2p., Kazakstan 0p., Porto Rico 0p.

Astăzi sunt programate partidele: Rusia – Porto Rico (ora 17), Spania – România (19.15), Norvegia – Kazakstan (21.30). Cu două victorii extrem de importante obţinute în faţa Norvegiei şi Spaniei, Rusia se anunţă o piatră tare la actuala ediţie a Campionatului Mondial. Teoretic, în grupa D, echipa lui Yevgeni Vasiliyevich Trefilov ar mai avea de înfruntat echipa României, capabilă să-i pună probleme, fiindcă în partidele cu Porto Rico şi Kazakstan se  discută doar despre scor. Sub conducerea sa tehnică, Rusia a devenit campioană mondială în 2001, 2005, 2007 şi 2009, după care, prin schimbarea generaţiei de jucătoare, s-a clasat, neconvingător, inclusiv pe locul 14, anul trecut, la Campionatul Europen.