Putin îl felicită pe Trump şi spune că Rusia e pregătită pentru dialog

0
359

Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru câştigarea alegerilor din SUA şi şi-a exprimat admiraţia pentru modul în care noul preşedinte american a reacţionat la tentativa de asasinare a sa, în timpul campaniei electorale. Când un bărbat înarmat a tras în el la Butler (Pennsylvania) pe 14 iulie a.c.. Putin a spus că este pregătit pentru un dialog cu Trump, o perspectivă care va provoca nelinişte la Kiev şi în unele capitale europene. Primele remarci ale liderului de la Kremlin au fost făcute joi seara, la cea de a 21-a reuniune anuală a clubului internaţional de dezbateri Valdai, din staţiunea Soci, la Marea Neagră. „S-a dovedit o persoană curajoasă”, a spus Putin, făcând referire la comportamentul lui Donald Trump şi a subliniat remarcile acestuia cu privire la Ucraina şi Rusia. Noul preşedinte american, la rândul său, a declarat pentru NBC că, Vladimir Putin nu se numără printre zecile de lideri mondiali cu care a vorbit deja, dar că se aşteaptă la un apel în zilele următoare. „Cred că vom vorbi unul cu celălalt”, a punctat Donald Trump.