O frondă de prost gust!

0
637

Consilierii judeţeni AUR –Anwar Alboeini, Ionel Gheorghe şi Ispas Nicolae- au părăsit astăzi, in-corpore, şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Dolj, în cadrul căreia s-au ales vicepreşedinţii şi comisiile de lucru, în noul mandat. Gestul temerarilor consilieri judeţeni AUR, în premieră prezenţi în această autoritate a administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, pregătit în prealabil, ca o „comandă” de la Centru, a dat un semnal disgraţios, sub un soi de fierbinţeală fudulă, pentru intenţiile pe viitor. Care ar putea suna cam aşa: noi aducem circul. Un răget haiducesc, din materia primă a unui simplu schelălăit. Vitejia lor panicată, de poltroni lăsaţi pe întuneric, a indispus pe cei prezenţi. Cu atât mai mult cu cât formatul precedent al Consiliului Judeţean Dolj s-a legitimat printr-o sobrietate decentă şi un desăvârşit spirit de conlucrare în folosul comunităţii doljene. O activitate fertilă concretizată în destule împliniri, prin zeci şi zeci de proiecte finalizate. Cine sunt cei trei muschetari AUR e mai greu de spus şi nu excludem ca momentul de rătăcire să nu-i definească. Ce au ei în urmă, dincolo de mica lor carieră politică, datorită căreia au intrat în anonimatul unei liste electorale, deja nu mai interesează. Când îţi lipseşte vocaţia, de regulă îţi inventezi o misiune. Venind din partea unei filiale politice zdruncinată, prin divorţul fostului ei lider, deputatul Ringo Dămureanu, o întruchipare garantată a „interesului naţional”, cei trei viteji anunţă deja sordide butaforii, fiindcă aşa sună comanda. Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Dolj, de astăzi, era una cu o ordine de zi absolut paşnică. Mai exact se desemnau nişte structuri de lucru, în temeiul ponderii fiecărui partid în această entitate administrativă. Totul era previzibil. Nici un calcul meschin. Fronda pomenită n-a fost aşadar generată de o rigoare morală de excepţie, ci din eroism politic, anunţând prezenţa unei ţeve de eşapament, la care restul consilierilor judeţeni vor trebui să aibă pregătite măştile de oxigen, pentru orice eventualitate. Pe scurt, repertoriul e anunţat. Rezervele noastre de provincialism resentimentar, suficienţă şi indignitate vor fi prezente în Consiliul Judeţean Dolj, prin aceşti politicieni neaoşi. O să ne amuzăm probabil cât mai copios în perioada ce vine, deşi ne repugnă gândul. Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, vicepreşedinţii săi, consilierii judeţeni PNL şi PSD, au nervi buni, nu şi chef de asemenea inefabile derapaje. Vom trăi şi vom vedea, dar evenimentul de astăzi nu e deloc de bun augur.