Gâlcă: “Trebuie să înscriem cât mai multe goluri cu Hermannstadt”

0
361

Universitatea Craiova o va întâlni sâmbătă, de la ora 18.15, pe stadionul “Ion Oblemenco”, pe Hermannstadt, în etapa a 16-a a campionatului, prima din returul Superligii. Antrenorul Ştiinţei, Costel Gâlcă, a declarat că formaţia sa trebuie să îşi impună jocul şi să înscrie cât mai multe goluri.

“Trebuie să ne agăţăm de ultimul meci, de atitudinea pe care am avut-o atunci, de curajul pe care l-am avut cu un om mai puţin. Atunci am demonstrat că putem mult mai mult. Şi eu cred că puteam chiar să câştigăm meciul. Aşa că trebuie să ieşim pe teren din primul minut cu o atitudine de a câştiga meciul. Trebuie să ne impunem jocul şi să înscriem cât mai multe goluri. Pentru că ne creăm multe ocazii, dar nu marcăm, la acest capitol suntem datori. Indiferent de ce sistem joacă adversarul, noi trebuie să dăm totul pentru a câştiga acest meci. Eu îmi doresc de la echipă mai multă constanţă pe parcursul celor 90 de minute ale unei partide. E important să controlăm jocul, chiar şi când nu avem mingea, să stăm mult mai bine în teren tactic. Au fost însă şi mulţi jucători care îşi intră în ritm, iar pentru asta e nevoie de timp. Din punctul meu de vedere, trebuia să avem cel puţin 4-5 puncte mai mult în clasament, pentru că dacă ne uităm la ocaziile de gol create suntem primii în clasament. E adevărat însă că facem şi greşeli în apărare, aici trebuie să fim mult mai organizaţi şi să avem mult mai multă agresivitate. În fotbal mereu există presiune pentru antrenori, pentru jucători, pentru toată lumea. Suntem la un club care îşi doreşte să câştige campionatul şi presiunea va exista tot timpul. Cicâldău nu va juca. Sperăm să se recupereze cât mai repede. O să vedem cât de gravă este accidentarea la gleznă, dar noi sperăm să îl recuperăm după pauza aceasta. El e un jucător important pentru noi. Mitriţă e mult mai bine ca săptămâna trecută. S-a antrenat bine şi sperăm să fie nivelul lui de joc”, a afirmat antrenorul.

Nicuşor Bancu: “Hermannstadt este o echipă rănită, la fel ca noi, nu a câştigat de multe meciuri. Noi trebuie să ne legăm de ultimul meci. Suntem încrezători că dacă vom juca la fel ca în meciul cu FCSB vom câştiga. Hermannstadt este o echipă foarte bună, are jucători care joacă de mult timp împreună. Sigur nu va fi un meci uşor, chiar dacă lumea se aşteaptă să câştigăm, mai ales după partida cu FCSB. Dar acest meci e mult mai greu decât se gândesc toţi. Toţi ne dorim să înşiruim victoriile, dar degeaba vorbim aici. Important e ca pe teren noi să vorbim aceeaşi limbă, să punem în practică ceea ce pregătim şi să nu mai greşim în apărare. Pentru că multe meciuri s-au decis pe greşelile noastre. Am făcut cadou unele goluri.  Puteam să fim mult mai sus în clasament, pentru că am jucat foarte bine în unele meciuri, dar nu am marcat. Îmi doresc ca suporterii să nu mai fie supăraţi, noi să facem un joc bun şi ei să fie mulţumiţi. Pentru că fără ei, s-a văzut, stadionul este gol, nu te simţi fotbalist şi zici că e meci amical”.