S-a prăpădit prematur, judecând după vârstă, solistul de muzică populară Petrică Mâţu Stoian (61 ani), craiovean, îndrăgit de multă lume din părţile locului, prin apariţiile frecvente la posturile de televiziune cu profil muzical. S-a spus, şi menţiunea a făcut-o Cosmin Librimir, directorul Spitalului de Urgenţă Reşiţa, că fusese adus cu ambulanţa de la Slatina Nera (Caraş Severin), unde există un centru de terapie hiperbară, în cursul zilei de sâmbătă, medicii identificând o afecţiune pulmonară secundară, cu sechele post-Covid, şi starea pacientului a devenit rapid instabilă. Trecut la terapie intensivă, intubat, din cauza stării septice, cunoscutul interpret a decedat la orele serii, îndurerând prieteni ai cântecului său şi lumea muzicii populare doljene. Apropiaţii săi afirmă că, vizitându-şi recent locul de veci, şi-a presimţit parcă plecarea dintr-o lume pe care a iubit-o. Originar din Isverna de Mehedinţi –Plaiul Cloşanilor- îndrăgitul interpret de muzică populară s-a făcut cunoscut la emisiunea „Tezaur folcloric” a Mioarei Murărescu, cu mulţi ani în urmă. Şi ce paradox: albumele sale numeroase colectează doine, cântece de petrecere, ritualuri de înmormântare. Toate străbătute realmente de un fior filozofic. Dar nu despre asta vrem să vorbim. Membru al Ansamblurilor folclorice „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu şi apoi „Maria Tănase” din Craiova, interpretul şi-a creat multe simpatii prin timbrul vocii sale, într-un fel inefabil. La 61 de ani, Petrică Mâţu Stoian intenţiona să se retragă „să lase locul tinerilor”, care să-i ducă mai departe cântecul popular, filtrat de orice ingrediente. Adică nealterat. Fiindcă fără a fi mare specialist în materie, repertoriul lui Petrică Mâţu Stoian atrăgea atenţia tocmai prin originalitatea şi muzicalitatea compoziţiilor sale. Culegător de folclor, creator de texte muzicale inspirate din tradiţiile locului, interpretul poate fi considerat un solist apt să întoarcă şi cel mai istovit suflet spre lumină şi bucurie, vindecându-l de orice tristeţe sau angoasă incurabilă. „Viaţa e un bun pierdut, când n-o trăieşti cum ai fi vrut” (George Coşbuc – „Decebal către popor”). Cu duhovnicească blândeţe, în nu puţine texte ale sale, interpretul îndemna la reflecţie. Pot exista în lumea lor, a soliştilor de muzică populară, multe invidii, resentimente şi tot ce vrei. Ceea ce nu se poate nega este însă faptul că artistul a fost, cum spuneam, un promotor al cântecului popular autentic, din părţile locului, nelăsându-se contaminat de ispititoare inflexiuni, fie de peste Dunăre fie din alte zone geografice. Consecvent, cu naturaleţe, înţelegând fără să o clameze o anumită menire, s-a dovedit un solist apt să conserve, sau să participe la protejarea unei bogăţii spirituale a acestei zone geografice. Clipa în care cânta era cea a comunicării. A fiecăruia dintre noi cu prieteni şi tot neamul. Euforia celor care l-au ascultat ani în şir, mişcaţi de linia melodică a textelor sale, s-a stins dintr-odată, deşi ar fi vrut, cu siguranţă, să prelungească multă vreme clipa. Avându-l călăuză al acestei întremătoare aventuri pe cel plecat dintre noi. Prematur. Cu lumina şi umbrele din glasul său, Petrică Mâţu Stoian a scris o pagină din marea poveste a locului. Dumnezeu să-l odihnească!
