Doi bărbaţi, ascunşi sub scaune, într-un microbuz, depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
382

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat doi cetățeni străini, care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, pentru a ajunge în Germania, ascunși într-un microbuz.

În ziua de 07.11.2021, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean turc, în vârstă de 63 de ani, care conducea un microbuz. În urma controlului fizic preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că în spatele scaunului șoferului, sub bagaje, se aflau ascunse două persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbați depistați sunt sirieni, în vârstă de 25, respectiv 42  de ani. Aceştia au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei și intenționau să ajungă în Germania. În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi bărbați, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.