Colocviul „Paul Goma”, la Teatrul Naţional Craiova

0
631

La invitaţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific  la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, va susţine vineri, 10 noiembrie, ora 17.30, la Sala „Ia te uită!”, conferinţa „Patru decenii de la „Cutremurul oamenilor”, 1977-2017. Paul Goma şi recurenţele memoriei”. Evenimentul are loc cu prilejul Colocviului „Paul Goma”, organizat de Naţionalul craiovean „cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la cel mai curajos act critic împotriva sistemului comunist iniţiat de marele scriitor român Paul Goma, o conştiinţă vie a românilor sub dictatură”, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Alături de Flori Bălănescu, reprezentantul editorial al lui Paul Goma în România, vor susţine comunicări şi vor intra în dialog cu publicul scriitorii Ionel Buşe, prof. univ. dr. al Universităţii din Craiova, dr. Cornel Bălosu, Nicolae Coande, organizator şi moderator al evenimentului. Studenţii anului al III-lea ai Departamentului de Arte al Facultăţii de Litere din Craiova, sub coordonarea regizoarea Alina Hiristea, vor performa în spectacolul lectură „Apelul Goma 2017”. Intrarea publicului este liberă.

***

„Paul Goma va rămâne în istorie, în ciuda obiecţiilor ulterioare care i se fac, ca omul care a protestat cu voce tare şi care a strâns în jurul lui oameni. Primul. Totul s-a legat de atunci încolo. După protestul lui Goma, a urmat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, au urmat grevele din Valea Jiului. Toate acestea au fost legate între ele, sper ca un istoric să demonstreze că a fost o legătură între ele. Prin protestul lui Paul Goma, a început ceva important în România. El a început, el a protestat, el a avut curaj şi în urma lui s-a coagulat ceva care a jucat un rol în schimbarea de mai târziu, din 1989”. (Ion Vianu, „Observator cultural”, nr. 894, 2017)