Ion Iliescu alături de candidaţii la alegerile parlamentare ai USL Dolj

0
378

Mai sunt câteva zile până când se va da startul la campania electorală, pentru alegerile parlamentari din 9 decembrie a.c., iar lansarea de carte a preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, a venit ca o mănuşă pentru candidaţii USL, pentru că nimeni nu poate contesta faptul că acesta încă se mai bucură de un capital politic, mare, în rândul alegătorilor din Dolj şi din ţară. După o discuţie cu liderii USL din Dolj, la sediul de partid al social-democraţilor, Ion Iliescu a venit în faţa presei, alături de Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj, de Mihai Fifor, preşedintele PSD Craiova şi de Petre Petrescu, secretarul executiv al organizaţiei judeţene.     

Liderul social-democraţilor din Dolj, Ion Prioteasa, a ţinut să precizeze că întâlnirile cu Ion Iliescu sunt întotdeauna plăcute. După ce i-a prezentat fostului preşedinte al României  pe cei doi candidaţi prezenţi la conferinţă, Mihai Fifor şi Petre Petrescu, Ion Prioteasa i-a citit lui Ion Iliescu şi lista şi cu ceilalţi 13 pretendenţi la un fotoliu de parlamentar, precizând că şi-ar dori ca USL Dolj să îşi adjudece toate cele 15 colegii. ”Întâlnirea cu domnul preşedinte Ion Iliescu este una plăcută, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. Domnia sa ştie că a venit în sânul unei organizaţii mari, şi poate cea mai puternică a partidului. Avem 15 colegii parlamentare, zece de deputaţi şi cinci de senatori. Toţi candidaţii noştrii au şanse de a fi aleşi şi avem această dorinţă, de a obţine, dacă este posibil, toate mandatele de parlamentari”, a spus Ion Prioteasa.

”Aceste alegeri au menirea ca să aducă un element de stabilitate în viaţa politică”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, după ce şi-a amintit de perioada anilor 1946, cand a avut primele legături cu Craiova, a trecut la chestiunile politice, precizând că alegerile din 9 decembrie au o semnificaţie aparte, majoritatea aleasă având misiunea să aducă ”un element de stabilitate în viaţa politică”: ”Legăturile mele cu Craiova au o perioadă îndelungată şi indiferent de toate etapele, prin care am trecut, am venit de foarte multe ori la Craiova. Mă bucur că găsesc aici o organizaţie puternică a PSD şi acum a USL. Aceste alegeri au menirea ca să aducă un element de stabilitate în viaţa politică. Nu este important să se câştige oricum, ci cu o majoritate importantă. Aceasta este misiunea politică a USL. Să nui uităm, că din 2004 şi până în prezent, nici un guvern al României nu a mai asigurat o stabilitate a ţării”, a declarat Ion Iliescu. Întrebat dacă vede o altă persoană în PSD care să ocupe fotoliu de premier, în afara lui Victor Ponta, Ion Iliescu a spus că nu s-a pus această problemă la nivel de partid, şi că actualul preşedinte are toată susţinerea colegilor.

”Ne dorim o campanie curată”

Deputatul Petre Petrescu, în intervenţia pe care a avut-o în conferinţa de presă a atras atenţia asupra faptului că judeţul Dolj este unul sărac, neglijat în ultimii ani de toate guvernele, şi că ar trebui ca în viitor să se aloce mai mulţi bani pentru agricultură, care ar putea fi un motor  de dezvoltare pentru această parte a ţării: ”Judeţul Doljul asigură pentru PSD un număr de peste 200.000 voturi. Sunt convins că la organizarea care o avem acum, rezultatele de la alegerile locale vor fi unele excepţionale. Dar trebuie să spun, că în ultimii ani, guvernele nu şi-au îndreptat atenşia către noi. Fac parte din Comisia de buget-finaţe din Camera Deputaţilor, şi ştiu că agricultura este pe ultimul loc la alocări de fonduri, şi acest lucru nu este în regulă, pentru că acesta ar fi un motor pentru dezvoltarea acestui judeţ. Eforturile noastre trebuie să se îndrepte spre crearea de locuri de muncă, pentru că Doljul a rămas în urmă din acest punct de vedere”. Preşedintele PSD Craiova, Mihai Fifor, candidat la funcţia de senator, pe Colegiu 2 Senat Craiova, a declarat că unul dintre obiectivele pe care şi le-a propus atunci când a preluat conducerea organizaţie s-a îndeplinit, şi anume acela de a câştiga Primăria Craiova şi majoritatea în Consiliul Local, iar acest lucru a fost posibil sub umbrela USL. Acum îşi doreşte ca vocea Craiovei să fie auzit mult mai bine în Parlamentul României, şi de aceea a luat decizia să candideze. Despre campania electorală spune că îşi doreşte să fie una curată, pe proiecte, şi promite că nu va cădea în capcana adversarilor dacă vor încerca să o ducă în altă zonă. ”Sper ca toţi cei şase candidaţi ai USL pe Craiova să câştige, pentru că vocea Craiovei trebuie auzită cât mai puternic în viitorul Parlament al României. Ne pregătim de o viitoare regionalizare şi Craiova va fi capitala acesteia, şi din acest punct de vedere ne dorim o reprezentare importantă în Parlament. (…) Ne dorim o campanie curată, pe proiecte şi nu ne dorim să intrăm în capcana pe care adversarii noştri vor să ne-o întindă”, a declarat Mihai Fifor, preşedintele PSD Craiova.