Zorro-la Teatrul pentru copii și tineret Colibri

0
160

Motto: Ne vedem în week-end la Colibri!

Zorro poartă sigur mască….

N-o uităm nici noi pe-a noastră!

Zorro poartă sigur mască deschide stagiunea 2020-2021 la Teatrul pentru copii și tineret Colibri din Craiova. Artiștii, alături de întreg personalul instituției de cultură din Cetatea Banilor  a pregătit un nou week-end de poveste, respectând întocmai regulile de siguranță sanitară.Primii care vin, în week-end, la întâlnirea cu publicul, sunt actorii Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Marin Fagu, Adriana Ioncu.

Toți patru se aventurează sâmbătă, 10 octombrie 2020, la ora 18:00, să îl aducă în scenă pe vestitul Zorro, eroul spectacolului cu scenariul şi regia de Cristian Mitescu, scenografia Oana Micu și Tiberiu Toitan, coregrafia Ionuț Sergiu Anghel, muzica Alexandru Berehoi.

A doua zi, duminică, 11 octombrie 2020, cu începere de la ora 11:00 ne așteaptă la teatru actrițele Adriana Ioncu şi Alla Cebotari, hotărâte să ne poftească voios și inspirat prin lumea spectacolului Bună dimineaţa, noapte bună, adaptare după Donald Bisset, traducerea Ivan Juvetov şi Adriana Bora, regia Joro Ivanov, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alexandr Mihailov.