PNL Craiova a luat poziţie, ieri, faţă de ceea ce se întâmplă la depozitul de la Mofleni, unde administratorul temporizează autogunoierele Salubrităţii. În accepţiunea PNL, este vorba despre „un atentat la sănătatea publică” şi îi cer edilului Lia Olguţa Vasilescu să convoace o şedinţă de urgenţă a CLM Craiova în care să se prezinte corespondenţa purtată cu Eco Sud, pentru a se găsi o soluţie pentru depozitarea gunoaielor. Liberalii vorbesc chiar de o posibilă reziliere a contractului cu administratorul depozitului.
Liberalii o somează pe Lia Olguţa Vasilescu să convoace consilierii municipali într-o şedinţă de urgenţă, în care să discute situaţia de la Mofleni şi ce este de făcut în acest sens. „Din păcate, numărul nostru de consilieri locali nu ne permite să facem acest lucru, dar o somăm pe doamna primar să convoace de urgenţă o şedinţă de CL. Să nu ne mai ascundă toate adresele şi discuţiile ce vizează această problemă, ci să ne lase să luăm o decizie pentru că dânsa nu are capacitatea să facă acest lucru”, a spus Vasile. Acesta a spus că primarul nu are nici un interes personal în a ascunde adresele Eco Sud, dar că că nu mai este interesată de problemele oraşului: „Dânsa este în campanie, are cu totul alte probleme”, a comentat acesta.
Liberalii vor să vadă contractul şi corespondenţa cu Eco Sud
În cadrul şedinţei de CLM, consilierii liberali se aşteaptă ca primarul să vină cu contractul de asociere dintre Primăria Craiova şi Eco Sud, precum şi cu corespondenţa purtată, în ultima perioadă, cu administratorul rampei, pentru a se putea edifica pe acest subiect. „Să ne arate, doamna Vasilescu, contractul şi corespondenţa cu Eco Sud. Pentru că numai dezbaterea în cadrul consiliului poate genera rezultate”, a spus Marian Vasile. „De acolo, din CLM Craiova, vin soluţiile, nu de la ea din birou. Rigiditatea aceasta îi dăunează chiar ei”, acompletat, la rândul său, deputatul Ionuţ Stroe.
Mărirea de tarif poate fi negociată, susţine PNL
Întrebat cum vede rezolvarea situaţiei, liberalul a spus că o soluţie ar putea fi colectarea selectivă a gunoiului de la populaţie. În felul acesta, Salubritatea ar duce o cantitate mai mică de deşeuri la rampa de la Mofleni. ”În momentul de faţă, ducem în jur de 9.000 de tone la această groapă de gunoi, deşi am putea să le reducem la jumătate dacă le vom sorta. Plasticul să meargă la firme de recuperare, şi nu la groapa de gunoi unde plătim 21 de euro pe tonă, materialele de construcţii să le ducem la operatori care ceri 12 euro, iar resturile menajere pot fi vândute la cei care fabrică compost. Soluţia pe care noi trebuie să o găsim este să ducem cât mai puţin deşeu la Eco Sud”, a precizat liberalul.
Legat de mărirea de tarif pe care SC Eco Sud o solicită acum Primăriei Craiova, liberalii spun că acest aspect poate fi negociat cu administratorul, la fel ca în 2011, când Eco Sud a venit cu o solicitare asemănătoare. „Ceea ce cere Eco Sud azi (n.r. – mărire a tarifului de depozitare cu 70%) a cerut şi în 2011, când noi eram majoritari în CLM Craiova şi am refuzat. Am refuzat pentru că nu am dorit să împovărăm craiovenii. Cum am rezolvat atunci, putem să rezolvăm şi acum”, a spus Marian Vasile.
Demisia primarului pentru lipsă de transparenţă decizională
În acest context, PNL Dolj a cerut ieri şi demisia primarului Lia Olguţa Vasilescu. Pe lângă faptul că nu îşi dă interesul să gestioneze problema gunoaielor, liberalii susţin că, din cauza lipsei de transparenţă faţă de CLM Craiova, a luat decizii greşite care au adus prejudicii bugetului local. Exemplele date au fost suma de 1 milion de euro gestionată de Asociaţia Craiova Capitală Europeană 2021 şi prejudiciul de 100.00 de euro, contatat de Curtea de Conturi la SC Pieţe şi Târguri.