Două noi anchete penală îl vizează pe Sarkozy

0
338

Nicolas Sarkozy

Justiţia franceză a deschis, luni, o nouă anchetă penală legată de conturile campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2012 a lui Nicolas Sarkozy, care ar putea influenţa revenirea în politică a fostului preşedinte de dreapta, comentează AFP. Parchetul Parisului a demarat o informare judiciară pentru “abuz de încredere”, “complicitate” şi “tăinuire” cu privire la plăţi presupuse a fi nejustificate, făcute de partidul de dreapta UMP în contul penalităţilor aplicate lui Nicolas Sarkozy după invalidarea conturilor campaniei sale prezidenţiale din 2012, a anunţat o sursă judiciară. Consiliul constituţional invalidase conturile campaniei lui Sarkozy pentru depăşirea plafonului cheltuielilor autorizate de lege (22,5 milioane de euro) şi îi aplicase o amendă de 400.000 de euro. Aceasta ar fi trebuit să fie achitată de candidat personal, dar ea a fost asumată de UMP, care a lansat simpatizanţilor un apel la donaţii. O plângere a noii conduceri a UMP a dus la deschiderea unei anchete preliminare. Aceasta este a treia anchetă legată direct de campania fostului preşedinte, învins de Francois Hollande, după scandalul Bygmalion (al facturilor false). În afacerea Bygmalion, nume dat de societatea care s-a ocupat de organizarea mitingurilor campaniei preşedintelui-candidat, o sursă judiciară a indicat, tot luni, că acest grup emisese facturi false pentru UMP înaintea campaniei din 2012. Parchetul Parisului a extins, săptămâna trecută, perioada pe care o anchetează magistraţii, a adăugat această sursă. Sarkozy este citat în mai multe alte anchete judiciare susceptibile a-i afecta ambiţiile politice. El a fost audiat, în iulie, pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi tăinuire a violării secretului profesional. Fostul preşedinte mai este suspectat că a încercat, prin avocatul său, să obţină informaţii secrete despre o procedură care îl viza. Mai nou, o altă anchetă, legată de vânzarea de elicoptere în Kazahstan, vizează anturajul lui Sarkozy. Este vorba de Jean Francois Etienne de Rosaies, fost consilier al lui Sarkozy, Nathalie Gonzalez-Prado, Claude Gueant – secretar general la Elysee – plasaţi sub supraveghere în luna septembrie, într-o afacere care se anunţă explozivă. Au fost efectuate percheziţii la domiciliile lor şi la sediul Eurocopter. În fapt, Nicolas Sarkozy este bănuit de presiuni, în 2011, asupra Senatului belgian, la solicitarea preşedintelui kazah, Noursultan Nazarbaev, pentru „scăparea” a trei oameni de afaceri de origine kazahă urmăriţi în Belgia pentru încheierea mirificelor contracte (fabricarea a 45 de elicoptere de către Eurocopter). Justiţia franceză a fost sesizată în primăvara lui 2012, iar la 4 aprilie, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale, Tracfin, un organism anticorupţie al Ministerului de Finanţe, a semnalat Parchetului din Paris mişcări suspecte de fonduri, peste 300.000 de euro, în conturile lui Jean Francois Etienne de Rosaies.

După mai puţin de doi ani de la înfrângerea sa în campania electorală pentru un al doilea mandat prezidenţial, Sarkozy şi-a anunţat luna trecută revenirea pe scena politică şi ambiţia de a prelua conducerea UMP.